Weekend plin de sport în orașul lui Brâncuși. Vineri și sâmbătă, toate echipele de seniori de la Târgu Jiu evoluează pe teren propriu. Fotbaliștii deschid ,,balul” pe 7 noiembrie, de la ora 18.00.
Pe arena din municipiu vine Unirea Bascov, pentru etapa a 12-a din Seria 6 a Ligii 3. Este cea dintâi rundă a returului sezonului regulat, iar echipa lui Mario Găman are o revanșă de luat după eșecul din tur.
Târgujienii vin după un succes la Târgu Cărbunești, iar o nouă victorie ar însemna un salt important în clasament pentru alb-albaștri. Meciul se dispută, în nocturnă, pe Stadionul ,,Constantina Dită”.
Sâmbăta, iubitorii sporturilor de sală au ce vedea. Handbalistele de la CSM Târgu Jiu evoluează, de la ora 17.30, în ultimul meci al anului din Liga Florilor pe teren propriu.
Oaspete sunt jucătoarele de la HC Dunărea Brăila, una dintre cele mai importante formații autohtone din ultimii ani. Jocul face parte din runda a noua a campionatului intern. Gorjencele au două victorii în actualul sezon și se vor lupta să furnizeze una dintre surprizele Ligii Florilor.
De la ora 20.30, baschetul-spectacol din LNBM vă propune, tot în Sala Sporturilor din municipiu, duelul dintre CSM Târgu Jiu și CS SCM Timișoara. Gorjenii vor să uite prestația din ultima rundă, atunci când au fost învinși clar în Bănie și își propun să bifeze primul succes al sezonului. Meciul face parte din etapa a opta a primului eșalon baschetbalistic. Biletele pentru cele trei confruntări au fost deja puse la vânzare în mediul online. Mai multe detalii sunt pe site-ul csmtargujiu.ro.
Cătălin Pasăre







































