Plecarea lui Mirel Rădoi trebuie să fie amortizată rapid de conducătorii de la Universitatea Craiova. Acționarul majoritar al clubului, Mihai Rotaru, a declarat că următorul antrenor de la echipa de fotbal va fi străin. Directorul sportiv, Mario Felgueiras, a dezvăluit că trei nume sunt pe lista scurtă a clubului.
„Adevărul este că toată noaptea am fost în discuții. Noi știam profilul și ce criterii vrem să îndeplinim. Pot să vă spun că va fi un antrenor străin. Avem acum o listă scurtă cu 3 profiluri, e un profil de antrenor la care poate nu vă așteptați, dar este clar pentru noi: vrem un antrenor care să vină cu ambiții și dorința pentru performanță. Sunt antrenori străini și le-am cerut și lor să nu fie nimic public, dar până miercuri sper să aflați. Unul este de origine latină”, a transmis Felgueiras.
Potrivit informațiilor gsp.ro, unul dintre ei ar fi croatul Sandro Perkovic (41 de ani), antrenorul celor de la FC Noah, fosta adversară a doljenilor din Conference League. Sandro Perkovic a preluat-o pe FC Noah în iulie 2025, înainte activând două luni, între aprilie și iunie 2025, la Dinamo Zagreb, când a stat 7 meciuri pe bancă și a reușit o medie de 2,29 puncte/meci.Pe banca armenilor, Perkovic a adunat în acest sezon 22 de meciuri, în toate competițiile, având 10 victorii, 6 remize și 6 eșecuri și o medie de 1,64 puncte/meci.
De-a lungul carierei, acesta le-a mai antrenat pe Ilz și Sturm Graz, la nivel de juniori, respectiv Riga, la nivel de seniori, la care se adaugă câteva experiențe ca antrenor secund, la Pafos și Dinamo Zagreb U19, unde a lucrat cu Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo.
Sandro Perkovic a fost numit „Antrenorul lunii” septembrie în Armenia. A fost impresionat de atmosfera de la meciul direct.
„A fost o bucurie să jucăm pe un astfel de stadion. Craiova este o echipă foarte bună, am observat că unul dintre cei mai buni jucători ai lor este fundașul stânga, multe goluri, multe acțiuni periculoase vin de pe partea lui, și am decis, de data această, să fim asimetrici pe partea defensivă”, a spus, printre altele, tehnicianul, la finalul partidei de la Craiova.
Noul antrenor trebuie să reziste la presiune. Este pentru prima oară când Mihai Rotaru spune apăsat că își dorește titlul.
,,Prefer să cred că lucrurile vor fi mult mai bune, dorința de victorie e incomensurabilă și dacă ar fi să mut soarele de pe cer eu cred că o să câștigăm campionatul. Mirel mi-a reproșat că am pus presiunea asta, dar toți trebuie să se știe că la Craiova se vrea campionatul, cine nu poate pleacă acasă. Am acționari care zic să îi lăsăm mai ușor, eu vreau performanță”, a precizat Rotaru.
Cătălin Pasăre








































