Orașele cu cele mai multe concedieri

148

În anul austerității, firmele din România se pregătesc de concedieri colective sau blochează angajările. Până în luna septembrie, deja peste 19.000 de oameni au fost notificați că își vor pierde locul de muncă. Urmează și alte sectoare în care se vor face concedieri. Nu mai puțin de 50.000 de angajați din construcții și din industriile conexe ar putea fi dați afară în următoarea perioadă.

Sunt tot mai multe companii care vor face concedieri în perioada următoare. Compania OMV Petrom ar urma să concedieze 1.000 de persoane. Vor fi plecări voluntare și de la compania Dacia, unde 900 de oameni ar urma să rămână fără locuri de muncă.

Cele mai multe concedieri au fost în: București – 1.625; Arad – 779; Sibiu – 425; Prahova – 414; Timiș – 414; Brașov – 370.

Care sunt cele mai afectate sectoare de valul concedierilor
Cele mai afectate sectoare de valul de concedieri au fost industria auto, industria mobilei și domeniul IT, a declarat economistul Iulian Lolea pentru Antena 3 CNN.

“Sunt numeroase sectoare care suferă. În industria prelucrătoare cea mai afectată este cea care se ocupă de fabricarea automobilelor și a componentelor auto. Este una dintre cele mai mari zone care angajează, dar vorbim de la începutul anului de o scădere de aproximativ 10.000 de angajați pentru această componentă.

Avem industria mobilei unde avem aproximativ 2.000 de locuri de muncă care au dispărut de la începutul anului și să nu uităm industria de IT, unde au dispărut 2.500-3.000 de angajați de la începutul anului. Aici e cu atât mai gravă situația pentru că era o industrie care creștea destul de repede.

Acum nu mai crește nici ca număr de angajați, nici ca cifră de afaceri, ci chiar scade. Este o industrie cu salarii mari care stimula consumul”, a spus economistul.

Anunțul său vine în condițiile în care fabrica de componente auto Aptiv, din orașul Ineu, județul Arad, ar urma să se închidă din luna decembrie, conform autorităţilor locale, care spun că producţia s-ar muta într-o ţară din afara Uniunii Europene.

De asemenea, peste 5.000 de angajaţi din sectorul bancar au rămas fără loc de muncă. Sindicaliştii din acest domeniu atrag atenţia că oamenii au fost daţi afară din două motive: digitalizare şi fuziunea dintre unele bănci.

Iulian Lolea a avertizat că nici anul 2026 nu va arăta mai bine, pentru că firmele vor fi afectate și de evoluția piețelor europene sau a celor globale:“Fiecare firmă o să se uite de unde poate să eficientizeze în condițiile acestor creșteri și a problemelor de la nivel european și global, pentru că suntem foarte afectați de ceea ce se întâmplă în industrie”. (Antena 3)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.