Prima victorie din actuala ediție a Ligii Naționale de Baschet Masculin a venit pentru CSM Târgu Jiu la Galați. Gorjenii au fost răsplătiți după un meci foarte bun cu Dinamo și după evoluții în creștere. De altfel, antrenorul Vanja Miljkovic a insistat ca echipa să fie în formă maximă în preajma sărbătorilor de iarnă, și, până acum, pare în grafic. CSM Târgu Jiu a învins-o în deplasare pe CSM Galați, scor 93-108, într-o partidă pe care a controlat-o, drept dovadă și situația pe sferturi: 25-22, 19-27, 23-31, 26-28. Meciul de sâmbătă a contat pentru etapa a 13-a din campionat. Gorjenii s-au desprins decisiv în perioada a treia de joc, și grație a unei prestații bune din partea lui Marcus Evans, care a fost aproape de triple-double, cu 34 de puncte, 9 recuperări și 9 pase decisive. Lewis Djonkam a dat 21 de puncte, Collin Cooper a terminat meciul cu 18, iar Ștefan Gribinic a totalizat 12. Revenit după accidentare, Mihai Cârcoană a contribuit cu 11 puncte.
Antrenorul Vanja Miljkovic a fost mulțumit de evoluția formației sale și a dedicat victoria suporterilor.
,,Ca în fiecare meci, în care se confruntă echipe echilibrate, au fost și momente de inconstanță în jocul nostru, dar în repriza a doua, și în special în sfertul trei, am schimbat ritmul jocului, am preluat conducerea și nu am mai renunțat până la final. Felicitări întregii echipe, dar anul nu este încheiat încă, pentru că mai avem un meci săptămâna viitoare. Aș vrea să urez tuturor un Crăciun Fericit!”, a declarat principalul croat.
Următorul joc pentru alb-albaștri se dispută tot în deplasare, pe parchetul formației Petrolul Ploiești. Partida cu prahovenii are loc pe 30 decembrie.
Directorul sportiv Claudiu Alionescu a declarat că trupa gorjeană va avea un moral mai bun pentru ultimul duel al anului. Succesul a venit în momentul potrivit, având în vedere că urmează săptămâna Crăciunului.
,,Am obținut prima victorie din acest sezon și una zic eu importantă, în primul rând din punct de vedere moral. În al doilea rând, am reușit o victorie în deplasare, împotriva unei echipe contracandidată la evitarea retrogradării. Astfel, țin să-i felicit pe jucători și pe cei din staff pentru acest lucru și sperăm că am făcut o mică bucurie tuturor iubitorilor de baschet din Târgu Jiu înainte de Crăciun. Noi ne bucurăm până luni, iar apoi intrăm din nou în sală pentru pregătirea ultimei etape din acest an, de la Ploiești”, a declarat Alionescu.
CSM Târgu Jiu: Marcus Evans 34p, Andrei Bărăgan, Stefan Gribinic 12p, Mihai Cârcoană 11p, Luca Cârstea 6p, Lewis Djonkam 21p, Alex Berca, Collin Cooper 18p, Stephanos Ciriperu 2p, Modibo Diaby 4p, Harris Dineo, Vlad Ciumbrudean. Antrenor principal: Vanja Miljkovic. Antrenor secund: Răzvan Bratoloveanu. Kinetoterapeut: Alin Drondoie.
FOTO: CSM Galați
Cătălin Pasăre










































