Șase gorjeni, implicați într-un scandal la Filiași. Trei au fost reținuți

16

Un conflict izbucnit spontan într-o sală de jocuri de noroc din orașul Filiași s-a transformat într-un incident violent, soldat cu trei persoane rănite și trei agresori reținuți de polițiști.

Evenimentul a avut loc în seara zilei de 15 ianuarie, în jurul orei 22:00, și a necesitat intervenția de urgență a forțelor de ordine.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, trei bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, din comuna Țânțăreni, județul Gorj, sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe.

Aceștia sunt acuzați că, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic alte trei persoane, în interiorul unei societăți comerciale cu specific jocuri de noroc din Filiași.

La fața locului, polițiștii au identificat trei bărbați din orașul Turceni, județul Gorj, care au declarat că au fost atacați de cei trei agresori, aceștia din urmă părăsind imediat incinta sălii de jocuri după producerea incidentului.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, în urma leziunilor suferite.

În urma cercetărilor desfășurate, pe 19 ianuarie, polițiștii au reușit identificarea și reținerea agresorilor, care au fost reținuți pentru 24 de ore, au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.

Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii conflictului și pentru aplicarea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.