Decizia Carrefour de a-și vinde operațiunile din România nu este doar o tranzacție de business. Este un diagnostic economic. La o valoare estimată de aproximativ 823 de milioane de euro, vânzarea rețelei cu aproape 500 de magazine și peste 3 miliarde de euro cifră de afaceri anuală spune o poveste limpede: capitalul global vine, investește și pleacă atunci când mediul nu mai oferă predictibilitate sau randamente suficiente.
Dar adevărata oglindă nu este în curtea retailerului francez, ci în curtea statului român.
În timp ce sectorul privat demonstrează că poate construi businessuri solide și competitive, companiile de stat continuă să înoate în pierderi uriașe. Doar în ultimii ani, marile întreprinderi publice au acumulat pierderi de miliarde de lei anual, în ciuda faptului că multe operează în poziții de monopol: energie, transporturi, utilități. Ele nu se luptă cu piața, ci cu propriile slăbiciuni – management politic, contracte preferențiale și decizii economice dictate electoral.
Paradoxul este evident. Statul controlează sectoare întregi ale economiei și, totuși, nu reușește să genereze performanță. În schimb, mediul privat – fără protecție și fără privilegii – investește, creează locuri de muncă și plătește taxele care țin în viață sistemul public.
Faptul că operațiunile Carrefour pot fi preluate de Pavăl Holding, grupul antreprenorial românesc construit în jurul Dedeman, este simbolic. Este dovada că adevărata forță economică a României nu mai vine din stat, ci din capitalul autohton. Spre deosebire de capitalul global, cel românesc nu pleacă la primul ciclu economic nefavorabil. El rămâne, reinvestește și se dezvoltă odată cu piața locală.
Aceasta este lecția pe care statul continuă să o ignore. În loc să creeze condiții pentru dezvoltarea capitalului românesc, preferă să extindă aparatul bugetar, să crească presiunea fiscală și să mențină artificial în viață companii publice neperformante. Practic, penalizează eficiența pentru a susține ineficiența.
România nu va deveni o economie stabilă prin control administrativ și cheltuieli bugetare tot mai mari. Stabilitatea vine doar atunci când responsabilitatea economică se mută către mediul privat – acolo unde performanța este măsurată în profit, nu în subvenții.
În fond, tranzacția Carrefour nu vorbește despre retragerea unui investitor străin. Vorbește despre ceva mult mai profund: există două Românii economice. Una care produce, investește și crește – cea a capitalului privat. Și una care consumă resurse și justifică permanent pierderi – cea a statului.
Viitorul nu va fi decis de cea de-a doua. România de mâine se construiește deja, zi de zi, în companiile private. Singura întrebare reală este cât timp va mai dura până când statul va înțelege că rolul lui nu este să domine economia, ci să nu o mai încurce.
Dragoș Ionică
