12.4 C
Târgu Jiu
luni, 9 martie 2026

Început de senzație, final doar de figurație

70

CSM Târgu Jiu a cedat confruntarea din etapa a 22-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, 65-101, cu SCM U Craiova. Chiar fără Marcus Evans, gorjenii au început meciul perfect, au dominat primele 10 minute, dar, pe măsură ce jocul a avansat, oaspeții și-au ridicat nivelul, iar elevii lui Vanja Miljkovic nu au avut replică la ,,iureșul” trupei din Bănie. Așa cum s-ar putea deduce, jocul colectiv al doljenilor a fost mult mai bun, cu 22 de pase decisive, spre deosebire de 7 ale amfitrionilor. De asemenea, Craiova a excelat de la trei puncte, cu un procentaj de 46 (18 aruncări reușite), față de 18 (4 aruncări reușite ale gorjenilor), și la puncte convertite după mingi pierdute de echipa adversă: 32, față de 5. Trist este că formația din Târgu Jiu a avut + 14 pe tabelă, dar nu a putut ține ritmul, mai ales că Mihai Cârcoană a lipsit din nou de sub panou, iar Lewis Djonkam a fost singurul pivot veritabil.
Pe sferturi, scorul a fost: 25-16, 13-27, 21-24, 6-34.
,,Am avut trei sferturi foarte bune, după aceste sferturi eram doar la -8. Au început sfertul patru cu un run de 17-0. Din păcate, baschetul nu durează doar trei sferturi. Trebuie să existe 40 de minute de joc constant, de concentrare maximă. Într-adevăr, scorul poate arată teribil, dar trebuie să facem patru sferturi ceea ce am făcut în primele 30 de minute. Cu siguranță, au contat absențele, avem și așa o rotație scurtă, iar impulsul de pe bancă nu a fost suficient. Moralul și încrederea se construiesc la antrenamente, de luni facem analiza meciului și trebuie să ne pregătim în continuare, nu avem timp să plângem, așa e în sport. Nu mai sunt posibile schimbări în lot”, a declarat antrenorul Vanja Miljkovic.
Conducătorul de joc Collin Cooper a fost cel mai bun marcator al gazdelor, cu 19 puncte.
,,Am început grozav, dar unii jucători au acumulat o stare de oboseală, iar rotația a fost scurtă. Nu sunt însă scuze pentru finalul inacceptabil. Cu siguranță, au contat absențele, dar trebuie să avem mentalitatea corespunzătoare pentru a-i înlocui pe cei care lipsesc și să dăm totul pe teren. Nu ar trebui să ne afecteze moralul și încrederea. Nu e prima dată când pierdem un joc. Trebuie să fim pregătiți să lucrăm din nou și să o facem din ce în ce mai bine”, a spus americanul.
CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan 2p, Stefan Gribinic 4p, Luca Cârstea 8p, Mihnea Dănău, Lewis Djonkam 14p, Alexandru Berca 3p, Robert Montgomery 13p, Collin Cooper 19p, Octavian Badea Miss, Stephanos Ciriperu 1p, Modibo Diaby 1p, Vlad Ciumbrudean. Antrenor principal: Vanja Miljkovic. Antrenor secund: Răzvan Bratoloveanu. Kinetoterapeut: Alin Drondoie.
Pentru gorjeni urmează o partidă în deplasare la Timișoara.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.