6.9 C
Târgu Jiu
joi, 12 martie 2026

Termocentrala Mintia, în probe

3

Termocentrala pe gaze naturale cu ciclu combinat Mintia intră în perioada de probe, întrucât montarea a tot ceea ce este echipament tehnic a fost finalizată, iar operaţionalizarea sa este prevăzută pentru a doua parte a acestui an, aducând încă 1.700 MW în Sistemul Energetic Naţional, arată economedia.ro. Luna trecută, autoritățile (inclusiv premierul Ilie Bolojan) au discutat stadiul proiectului, confirmându-se că centrala intră în faza probelor tehnice. Primele teste ale turbinelor au fost programate pentru martie 2026.
Proiectul, dezvoltat de compania irakiană Mass Global Energy, reprezintă o investiție de peste 1,2 – 1,4 miliarde de euro și este cel mai important proiect energetic din prezent din România (şi unul dintre cele mai mari din Europa – cea mai mare termocentrală pe gaze din UE), cel puţin până în 2027, când ar trebui să intre în exploatare gazele din Marea Neagră – din care s-ar putea alimenta chiar Mintia.
Miza Mintia este enormă pentru SEN. În primul rând, va căpăta un rol major în echilibrare. România a investit masiv în energie solară și eoliană, care sunt intermitente (produc doar când bate vântul sau e soare). Centrala de la Mintia funcționează ca o „baterie” flexibilă: poate fi pornită și oprită rapid pentru a echilibra rețeaua atunci când producția din surse verzi scade brusc. De asemenea, aduce securitate energetică. Având o putere instalată atât de mare, centrala reduce riscul de importuri masive de energie în perioadele de vârf de consum sau în perioadele de secetă (când hidrocentralele produc mai puțin). În materie de eficienţă, probabil că Mintia va deveni un etalon. Fiind o centrală de ultimă generație (cicluri combinate gaze-abur), aceasta are o eficiență energetică mult mai mare decât vechile termocentrale pe cărbune, ceea ce înseamnă un consum mai mic de combustibil pe unitatea de energie produsă. Pe lângă Brazi (530 MW), a Petrom, această central va deveni pilon al SEN. A treia mare centrală, Iernut, a Romgaz, care şi ea ar trebui să aducă 430 MW în SEN, ar trebui şi ea să fie gata la sfârşitul acestui an. După nenumărate amânări în execuţia ei, nimic nu mai e sigur.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.