7.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 18 martie 2026

Teroare în Bârsești. Garcea a ieșit cu cuțitul la polițiști și i-a amenințat că îi omoară

5

Un bărbat din municipiul Târgu Jiu, din cartierul Bârsești, a fost trimis în judecată pentru ultraj, amenințare și încălcarea unui ordin de protecție, după un incident petrecut în toamna anului trecut. Cazul a ajuns în instanță, iar astăzi urmează a fi dezbătut de magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu.

Potrivit anchetatorilor, conflictul a avut loc în luna septembrie 2025, când polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 că Vasile Sabin Garcea avea un conflict cu un vecin, polițistul Dănuț Stelian Jega. La fața locului s-a deplasat un agent din cadrul IPJ Gorj, Marian Vătafu.
În timpul intervenției, bărbatul ar fi ieșit din curtea locuinței sale cu un cuțit, pe care îl flutura în mod amenințător spre poartă, adresând amenințări celor doi polițiști și spunând că îl va omorî pe unul dintre ei. În urma incidentului, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ultraj și amenințare, iar în ceea ce îl privește pe vecinul polițist, a fost reținută în sarcina lui Garcea și infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție.
Conform datelor de la instanță, pe 10 noiembrie 2025, Judecătoria Târgu Jiu a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori și a dispus începerea judecății în cauză. Inculpatul este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs, respectiv ultraj, amenințare și încălcarea ordinului de protecție.
La începutul acestei săptămâni, pe 16 martie a.c., instanța a decis menținerea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până la data de 14 mai 2026. Pe durata acestei măsuri, bărbatul trebuie să respecte mai multe obligații, printre care să nu părăsească județul Gorj fără acordul instanței, să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere, să nu se apropie de persoanele vătămate și de martori și să nu dețină arme. De asemenea, acesta este obligat să urmeze un tratament de specialitate în cadrul Centrului de Sănătate Mintală Gorj. Instanța a atras atenția inculpatului că, în cazul în care va încălca cu rea-credință obligațiile impuse, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau chiar arestarea preventivă.
Procesul se află în faza de judecată, urmând ca magistrații să analizeze probele și să stabilească vinovăția inculpatului, ulterior și verdictul.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.