Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează populația cu privire la o nouă metodă de înșelăciune, prin apeluri telefonice frauduloase (vishing), realizate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
Potrivit instituției, escrocii folosesc nume reale și date publice disponibile pe portalul ANAF pentru a crea aparența unor apeluri oficiale.
Cu toate acestea, numerele de telefon utilizate nu aparțin instituției.
Scopul acestor demersuri este obținerea de informații personale sau bancare de la cetățeni.
Reprezentanții ANAF subliniază că inspectorii Antifraudă nu solicită niciodată telefonic date personale sau financiare și recomandă ferm populației să nu ofere astfel de informații unor persoane necunoscute.
În cazul în care primiți astfel de apeluri, autoritățile recomandă să transmiteți detalii relevante – precum numărul de telefon, data și ora apelului sau caracteristici ale apelantului – prin formularul de contact disponibil pe site-ul instituției.
Informațiile colectate vor fi utilizate pentru sesizarea organelor de cercetare penală, în vederea identificării și sancționării celor implicați în aceste tentative de fraudă și uzurpare de calități oficiale.










































