13.1 C
Târgu Jiu
luni, 13 aprilie 2026

„Hora în Poieniță”, tradiție în a doua zi de Paște păstrată la Stejari

52

Locuitorii din comuna Stejari sunt așteptați în această dimineață la un eveniment tradițional organizat cu ocazia celei de-a doua zi de Paște.

Primăria comunei îi invită pe toți cei care doresc să ia parte la „Hora în Poieniță”, o manifestare dedicată păstrării obiceiurilor locale.

Evenimentul are loc începând cu ora 10:00, în apropierea Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, monument istoric și punct de reper pentru comunitate.

Organizatorii îi îndeamnă pe participanți să se bucure împreună de atmosfera de sărbătoare și să ducă mai departe tradițiile specifice zonei, într-un cadru marcat de bucurie, muzică și spirit comunitar.

„Hora în Poieniță” este una dintre manifestările care readuc în prim-plan valorile autentice ale satului românesc, reunind generații diferite în jurul dansului și al obiceiurilor pascale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.