Cabanierii din Rânca, dar și turiștii, speră ca vremea bună din aceste zile să îi ajute pe drumarii care au început deszăpezirea pe Transalpina și lucrările să fie gata până la 1 Mai. Ar fi o premieră în istoria acestui gen de intervenții menite să ducă la redeschiderea circulației pe cea mai înaltă șosea din țară.
Proprietara singurului punct gastronomic local amenajat pe Transalpina, băcița Mărioara Băbu, a avut ieri o reacție pe această temă, precizând că deschiderea circulației ajută în mod categoric economia zonei și nu numai. „Deszăpezirea drumurilor înalte ține de economia țării. Nu vorbim de veniturile unui grup de oameni. Scurtăm drumul spre Ardeal. Cetățenii vor merge la munte din simpla curiozitate de a admira peisaje fantastice în alt anotimp, deoarece aceasta este oferta de sezon posibilă. Avem doar FRUMUSEȚEA, care altora le lipsește. Furnizorii de turism vor câștiga, zona se va dezvolta. Dacă așteptăm în fiecare an până la 1 iunie, turismul montan are viață scurtă și este mare păcat.
Dumnezeu ne-a dat frumusețe și lucruri unice, iar noi le ținem ascunse. Lumea s-a dezvoltat, evoluează si noi ne întoarcem cu 50 de ani în urmă. La căderea câtorva fulgi se închide totul. De ce nu deschidem ochii la finlandezi, norvegieni si austrieci? Este de interes național să ținem drumurile deschise traficului cât mai mult. Propun schimbarea legilor cu protectia drumurilor. Nu înțeleg de ce sâ fie drumarii pedepsiti că participantii la trafic au probleme cu volanul? Nu este corect. Este unul din motivele pentru care oamemii ajunsi pe funcții țin în loc circulația în zone montane periculoase. Problema este a celor neatenti si care circula haotic. A interzice circulația pentru toți din octombrie, este un lucru grav.Noi vrem drumuri libere toate anotimpurile. Propunem ca pregatirea pentru asa ceva să inceapă toamna, odată cu prima zăpadă. Să nu se lase formarea marilor nămeți. Restricțiile să fie bine justificate. Uneori am impresia că se întrerupe circulația ca un moft al celor care, ori nu se pricep ,ori servesc interese care dezavantajează zona Transalpina. Toți vorbesc de cheltuieli. Fără cheltuieli nu se poate. Orice dezvoltare cere bani.
Dacă zona Novaci-Obârsia Lotrului – Șugag ar fi deschisă aproape tot anul, atunci am putea vorbi de dezvoltarea întregii zone.Trebuie să avem răbdare dar trebuie să cântărim care sunt lucrurile cu adevărat importante, care sunt prioritățile. Felicitări celor care au făcut primul pas spre BINE în acest an! Se pare că cineva știe să miște lucrurile. Avem nevoie de oameni care au perspectiva dezvoltării zonei. Deszăpezirea a început și dinspre Rânca și dinspre Obârsia Lotrului. Minunat! Hai să facem cumva să putem circula în fiecare an pe Transalpina măcar de la 1 mai ,până când marile viscole, ne fac probleme, poate chiar si de Crăciun. Schimbarea vine de la oameni. Sunt convinsa câ dacă punem umărul reușim să schimbăm lucrurile. Va iubim ,va pretuim si ne inchinam cu respect in fata tuturor celora care ne sustin…”, spune băcița de pe Transalpina. Și administratorul domeniului schiabil de la Rânca, Nicu Mitroi, spune că nu doar turiștii români se interesează de momentul în care va fi redeschisă circulația pe cea mai înaltă șosea din țară. „Recent noi am participat la un târg de turism la Niș, în Serbia, și le-am promis la bikeri, la cluburile de bikeri care vin în țara noastră și fac Clisura Dunării și Transalpina că o să ne grăbim și noi cu deszăpezirea pentru că asta e cel mai mare punct de atracție pe timp de vară. Foarte mulți sunt foarte dornici să vină. Mă întrebau când deschidem, iar noi nu putem spera decât că acest lucru se va întâmpla cât mai repede”, a declarat administratorul domeniului schiabil din Rânca. Deocamdată, turiștii care ajung în zonă sunt sfătuiți să nu se aventureze pe munte, chiar dacă văd că bariera din beton este dată la o parte și le-ar permite să își continue deplasarea. „Facem un apel la conducătorii auto să nu intre pe acest sector de drum chiar dacă văd că este parapetul dat la o parte, colegii noștri îl dau dimineața ca să poată să urce să lucreze, să nu intre pentru că acolo sunt utilaje de mare capacitate, drumul nu este deszăpezit, noi avem utilaje cu lanțuri, de putere mare, care pot să circule inclusiv pe zăpadă, iar riscul la care se expun ar fi unul foarte mare”, a explicat Cristi Tudor, reprezentantul DRDP Craiova. De regulă circulația rutieră era deschisă în anii anteriori în luna iunie, drumarii trebuind să refacă și marcajele rutiere, să reinstaleze indicatoarele distruse de vremea rea și să aștepte și avizul final al unei comisii de specialiști care își dă acceptul pentru reluarea traficului rutier.
Gelu Ionescu







































