21.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 20 mai 2026

Reținut după furt comis într-un salon de înfrumusețare

4

Un bărbat de 55 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut aseară, pentru furt. Acesta ar fi sutras bani din geanta unei femei care se afla într-un salon de înfrumusețare din municipiu. „La data de 19 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, în urma apariției unei postări pe o rețea de socializare, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17.10, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, ar fi sustras 400 de lei din geanta unei femei, în timp ce aceasta se afla într-un salon de înfrumusețare din municipiu. În urma activităților operative desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei, pe strada Termocentralei din municipiul Târgu-Jiu, aceasta fiind condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

Ulterior, față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, acesta fiind dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.