În Duminica a 26-a după Rusalii; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21 (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina); glas 8, voscr.3, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, textul care se citește din Sfânta Evanghelie, ne ajută să înțelegem că hrana sufletului curat este iubirea către ceilalţi, este rugăciunea care o facem către Dumnezeu, asociată cu bucuria harului care vine din slujbele dumnezeieşti. Un asemenea suflet curat adună în el tot ce-i frumos, de fapt, adună în el dragostea pentru ceilalţi oameni şi pentru Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să fim buni cu un alt om, dar ne va ajuta mai ales să ne apropiem și să-L iubim pe Dumnezeu. La fel cum hrana sufletului curat este îmbogăţirea în Dumnezeu, în același fel hrana sufletului păcătos este răutatea, egoismul, zgârcenia şi în final este suferinţa, chiar alegerea liberă de a nu iubi pe celălalt şi pe Dumnezeu. De aceea, ne spune Mântuitorul Hristos: ,,Căci, dinăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om!”, iar, la toate aceste gânduri necurate, Domnul stă împotriva bogatului din parabolă şi a răutăţii sale când îi spune: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău”, căci, nebune, viaţa nu e a ta, e a Lui Dumnezeu, viaţa nu e pentru mâncare şi băutură, ci pentru a-ţi face prieteni şi pentru a te bucura iubind și făcând milostenie, deci, nebune, preaplinul mâncărurilor tale este pentru cei săraci, pentru cei ce suferă! Deci, «Nebune!!», strigă Dumnezeu sufletului fiecăruia dintre noi în Postul Crăciunului, mai ales când pornirile noastre sunt grabnice spre distracţii, spre mâncare multă, băutură şi spre nepăsare, pentru că prin toate acestea, Dumnezeu ne arată că toți avem mai mult decât ne trebuie și toți am primit de la El, mai mult decât am sperat, dar, puțini am înțeles ceea ce ne-a transmis fiecăruia în parte!
,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi”?
Așadar, în Duminica a 26-a după Rusalii, mesajul pe care ni-l transmite Dumnezeu este de a face milostenie, dar, pilda mai are și câteva particularităţi, deoarece, fiecare duminică a Postului Naşterii Domnului întregeşte acest mesaj: să iubim şi să dăruim, iar, textul Sfintei Evanghelii devine pilduitor când se citește: «Zis a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i a rodit țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește te, mănâncă, bea, veselește te. Însă Dumnezeu i a zis: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi”? Așa se întâmplă cu cel ce și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu» (Ev. Luca 12, 16-21), mai ales că noi, muritorii, poate că nu ne-am gândit niciodată, dar sfatul pe care ni-l dă Dumnezeu ca un părinte, trebuie să fie ca un plan de activitate smerită pentru noi pe toată perioada Postului, dar, și mai departe! Ar trebui să începem să-l punem în practică începând chiar din momentul când ieşim din biserică şi să fie pe agenda noastră duhovnicească pentru întreaga perioadă care urmează. În esență, unui om bogat i-a rodit ţarina din belşugul harului lui Dumnezeu şi din dragostea care dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, iar acest bogat se vede pus în faţa unei dileme, deoarece avea deja multe roade, hambarele îi erau pline, nu-i lipsea nimic şi se-ntreba unde poate să-şi adune tot ceea ce a cules din roadele pământului. În cele din urmă, hotărăşte să strice hambarele şi să le facă mai mari, acesta fiind primul gând egoist şi rău al bogatului. Un alt doilea gând pe care-l are în inimă bogatul este înţelegerea total greşită asupra sufletului său, când îi spune:„Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!”, uitând că fiecare zi a vieţii noastre este dăruită de Dumnezeu şi nu stă în puterea noastră să trăim mai mult sau mai puţin, ci, atât cât ne ţine Dumnezeu cu harul Său! Acest om n-a cunoscut până atunci sau n-a vrut să înţeleagă că sufletul este mai presus decât trupul, că sufletul arată asemănarea noastră cu Dumnezeu, că sufletul nu se poate ghiftui cu mâncare şi băutură, ci trupul face acest lucru, mai ales că sufletul nu se poate distra la petreceri, de aceea, Dumnezeu ne arată că toți avem mai mult decât ne trebuie și toți am primit de la El, mai mult decât am sperat, dar, puțini am înțeles ceea ce ne-a transmis fiecăruia în parte!
(†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului
Mâine, sâmbătă, avem o mare sărbătoare creștină numită în popor «Vovidenia» sau «Ovidenia», care este prăznuită anual pe 21 noiembrie, mai ales că în calendarul ortodox este praznic împărătesc, marcat cu cruce roșie și cu dezlegare la pește în timpul Postului Nașterii Domnului. Pentru că împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au amintit de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută și pentru a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul, au chemat rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, fiindcă însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească. Se cuvenea cinste Chivotului însuflețit, cu binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos, pentru că atunci când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc! Apoi, Sfinții și drepții Părinți, Ioachim și Ana au venit la templu, și au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, a zis către arhiereu: „Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa!”. Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta! Dar, mai vârtos arhiereul Zaharia se miră și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, deoarece, arhiereul Zaharia a dus-o pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, cu heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereul, o dată într-un an. Și acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. În acest fel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, căci, Sfânta Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. În concluzie, Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea, Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale, iar, de atunci, pentru veșnicie, Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul!
VASILE GOGONEA































