Un biciclist în vârstă de 57 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce a fost acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat din județul Gorj.
Accidentul s-a produs pe DN 66, pe sensul de mers Hațeg – Petroșani, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, la volanul autoutilitarei se afla un gorjean în vârstă de 51 de ani. În timpul deplasării, acesta nu ar fi păstrat distanța laterală regulamentară față de biciclistul care circula pe aceeași direcție de mers.
În urma impactului, bărbatul de 57 de ani, din Petrila, a suferit răni și a avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de urgență, care au preluat victima și au transportat-o la spital pentru investigații și tratament.
Polițiștii au demarat cercetări și au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Reprezentanții IPJ Hunedoara le recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită pentru prevenirea unor accidente care pot avea consecințe grave.
Izabella Molnar





























