Astăzi, 22 iunie, Biserica noastră dreptmăritoare îl prăznuieşte pe «Sf. Ier. Grigorie Dascălul», care s-a născut la București în anul 1765 şi a fost mitropolit al Țării Românești între anii 1823-1834. Cu dragoste multă de îvăţătură, după ce a studiat la prestigioase școli din București, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea «Neamț», şi totodată, doritor de duhovnicească desăvârșire, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul monah Grigorie excelează prin rugăciune o anumită perioadă la Sfântul Munte Athos, şi întorcându-se în ţară, ajunge la obştea de rugători de la Mănăstirea «Căldărușani», renumită lavră care a fost reorganizată de către Sf. Cuv. Gheorghe, starețul Mănăstirilor «Cernica» și «Căldărușani». Pentru evlavia sa, în anul 1823, a fost chemat la București de către domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Țării Românești. Arhipăstor înzestrat cu harul duhului sfânt, Mitropolitul Grigorie Dascălul a desfășurat o susţinută activitate pastoral-misionară și social-culturală, promovând ierarhi în scaunele episcopale de la Argeș, Râmnic și Buzău, chiar, întemeind școli teologice valoroase în fiecare dintre aceste centre eparhiale. Ca un binecredincios ierarh, Mitropolitul Grigorie Dascălul a fost un exemplu de sfințenie și de iubire jertfelnică plină de dăruire pentru păstoriții săi, de milostenia sa beneficiind numeroși săraci, văduve, orfani, cărora le-a oferit hrană, adăpost și cărți de învățătură. Activitatea sa prodigiasă în scaunul metropolitan a fost întreruptă de către administrația rusă instaurată în Principatele Române, ierarhul fiind exilat vreme de peste patru ani la Chișinău, Buzău și Căldărușani. Se ştie de la istorie că în anul 1828, în timpul războiului ruso-turc, Bucureștiul intra sub administrare rusească, stare de fapt ce a durat până aproape de finalul vieții Mitropolitului Grigorie, în 1834. Astfel, odată cu schimbarea regimului politic, ierarhul va fi îndepărtat abuziv din scaun și obligat să înceapă un exil care a durat mai bine de patru ani, între 10 februarie 1829 și 22 august 1833. Aflându-se în această situație, pe care a tratat-o cu demnitatea și smerenia care îl făcuseră deja cunoscut, a dovedit un simț al responsabilității remarcabil şi va cere o păsuire de numai câteva zile pentru pregătirea plecării, punând în ordine partea administrativă a Mitropoliei, lăsând îndrumări spre a fi achitate toate datoriile Bisericii și porunca de a nu se mai face altele noi. În mod special, Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit de restaurarea Catedralei Mitropolitane din București, precum și de traducerea și tipărirea în limba română a «Vieților Sfinților», pledând pentru o activitate pe care o considera „atât de folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor”. Pentru că după moartea sa au rămas o mulțime de cărți pregătite pentru a fi oferite în dar școlarilor, dar, mai ales pentru pentru viața, activitatea și strădania sa duhovnicească de a le transmite ucenicilor darul sfinţeniei, Sfântul Ierarh Grigorie a fost supranumit «Dascălul», considerat în istoria Bisericii noastre și a poporului român, cel mai de seamă întâistătător al scaunului Mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea.
,,Biserica noastră din Scoarţa, numită Biserica «Dintre vii»…”!
Pentru că la 30 iulie 2022, cu binecuvântarea şi cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost sfinţită Biserica «Dintre vii», construită în anii 2018-2019, punându-se şi piatra de temelie a Mănăstirii «Sf. Ier. Grigorie Dascălul», Scoarţa – Gorj, vom răsfoi cu sfială smerită filele monografiei realizată de către domnul Valentin Podaru, cel care a construit sfântul lăcaş de cult şi l-a readus la viaţă sub îndrumarea Preacucernicului Părinte paroh Mădălin Pavel, aceasta fiind numai prima parte a unui narativ de cinstire şi de recunoştinţă pentru efortul deosebit al domnului Podaru, cel care a primit gramată chiriarhală de mulţumire şi Medalia mitropolitană «Crucea Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana», pentru mireni! Realizată într-o ţinută grafică impecabilă, cu un colorit care trezeşte sufletul omului la viaţă, paginile autorului parcurgând cu multă rigoare toate etapele care au pregătit sfinţirea bisericii şi demersurile pentru proiectul unei noi mănăstiri pe meleagurile Gorjului, monografia aceasta, parcă ne sugerează faptul că lectura unei cărţi valoroase este o activitate redescoperită de foarte mulți oameni în prezent şi multe studii au demonstrat faptul că lectura poate să influențeze viața într-un mod pozitiv, determinând persoanele să ia decizii mai bune, să înțeleagă mai bine anumite evenimente sau să își mențină un echilibru emoțional puternic şi vibrant până la interiorizarea rugăciunii. Cartea aceasta trebuie să facă parte din viața copiilor și adulților, deoarece dezvoltă imaginația creativă, formează personalități plăcute duhului sfânt, dezvoltă abilități de comunicare prin cântări bisericeşti, înmulțește perspectivele de autocunoaştere, îmbunătățește gândirea neobosită, apoi relaxează și îmblânzește sufletul. Domnul Valentin Podaru dedică această carte întru memoria părinţilor Ioan şi Elena, pentru că aşa cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, chiar florile câmpului, care ne apar extrem de efemere, sunt îmbrăcate de Dumnezeu mai frumos decât se înveșmântase odinioară în strălucire regele Solomon, cel vestit pentru bogăția sa. La această biserică, păsările cerului, care au cuiburi atât de fragile, găsesc prin mila lui Dumnezeu hrana cea de toate zilele, iar, dacă aceste vietăți plăpânde şi fricoase, iau hrana de la plante efemere şi de la gâze, toate sunt ocrotite de purtarea de grijă dumnezeiască, iar, atunci cu siguranță că nici noi, oamenii, nu putem fi uitați!
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit mi-a spus: ,,Ne vedem sâmbătă, sus, în deal”!
De aceea, nu trebuie să înţelegem că Hristos Domnul ne propune să lăsăm acum toate, să rătăcim pe străzi vara, iar iarna să ne ascundem de frig, ci, ne cheamă către ceva mult mai rezonabil: să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui prin construirea de biserici. Dar, ce înseamnă această împărăție veşnică? Nimic altceva decât cultivarea valorilor sacre, a credinţei, toate izvorâte din dragostea pentru ceilalți și care se diversifică în grija pentru semeni, milă, generozitate, principialitate, prietenie, respect și toate cele ştiute şi neştiute! Dacă le căutăm pe acestea mai întâi, atunci toate cele materiale de care avem nevoie, se vor adăuga! Că se vor adăuga «de la sine», nu înseamnă chiar totdeauna că ne vor pica din cer averi nemuncite, bani murdari de la mamona, burse, case după care se roteşte soarele, mâncare și haine pentru noi și ai noștri, medicamente și soluții pentru ieșirea din tot felul de necazuri care ne chinuiesc viaţa zi de zi! În concluziile acestui prim articol consacrat Monografiei Bisericii «DINTRE VII», Mănăstirea «Sf. Ier. Grigorie Dascălul», Scoarţa – Gorj, putem spune că autorul cărţii, domnul Podaru Valentin, ne face cunoștință cu unele descoperiri neobişnuite ale teologiei sufletului, cu date de ultimă oră care explică, de ce există obișnuințele construirii de biserici la neamul românesc și cum pot fi ele ilustrate într-o manieră inteligentă și cu o capacitate neîntrecută de a distila cantități vaste de informații în aceste narative captivante, mai ales că autorul aduce la lumina zilei o înțelegere cu totul nouă a naturii umane și a potențialului său de exprimare duhovnicească! (Va urma).
Profesor dr. Vasile GOGONEA, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
