25 C
Târgu Jiu
joi, 13 august 2026

Competiții sportive în siguranță, în Gorj

1

Siguranța participanților la competițiile sportive din județul Gorj este în atenția jandarmilor gorjeni, și în sezonul competițional 2026-2027.

Ieri, cu prilejul debutului sezonului, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj s-a desfăşurat o întâlnire cu reprezentanții cluburilor sportive, organizatorii de competiţii și jocuri sportive, cu responsabilii de ordine şi siguranţă și reprezentanții instituțiilor cu responsabilități pe linia prevenirii și combaterii violenței în sport în județul Gorj.
,,La această activitate au fost reamintite obligațiile organizatorilor de competiții sau jocuri sportive și ale personalului de ordine și siguranță, conform prevederilor legale în vigoare, precum și măsurile care trebuiesc luate pentru siguranța spectatorilor. Totodată au fost prezentate și dezbătute modificările legislative aduse prin Legea nr. 154/2026 pentru completarea și modificarea Legii nr. 4/2008 privind buna organizare și desfășurare a competițiilor și a jocurilor sportive. Aceste întâlniri sunt organizate la începutul turului și returului sezonului competițional pentru a analiza eventualele disfuncționalități constatate și pentru a lua măsuri de remediere a acestora”, se precizează într-un comunicat al IJJ Gorj. La întâlnirea de ieri au participat atât reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, cu atribuţii în domeniu, dar și reprezentanți din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Gorj, Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, ai Primăriei Municipiului Târgu-Jiu și ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret. Prezenți au fost și reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu și ai Clubului Sportiv Universitar „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și reprezentanți ai unor firme de pază.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.