Cartea „Freamăt de timp” a poetului Doru V. Fometescu se înscrie în direcţia unei poezii reflexive în care timpul devine un dar, un reper al existenţei dar şi un personaj simbolic ce însoţeşte omul pe drumul său prin viaţă. Doctorul Doru V. Fometescu este un poet cunoscut pentru preocuparea sa constantă faţă de marile întrebări ale existenţei, construieşte un univers liric dominat de meditaţie şi sensibilitate la fel ca marele filosof Platon şi are o profunzime filosofică debordantă.
El are un stil caracterizat de claritate expresivă şi de o permanentă căutare a sensurilor ascunse ale realităţii: „Pur şi simplu transgresiv/ dincolo de tranzienţă, dorul se mişcă naiv/ şi moare de absenţă…” (Sentimentul suveran)
Timpul – axa centrală a cărţii
Încă din titlu, ideea unei mişcări continue, a unei vibraţii discrete este sugerată de poet şi aceasta însoţeşte existenţa umană. Freamătul timpului nu este unul zgomotos, ci o prezenţă subtilă perceptibilă doar celui care e dispus să asculte ecourile propriei conştiinţe, aşa cum face Heidegger în luminişul fiinţei atunci când descrie spaţiul deschis, neascuns şi luminos în care fiinţa se lasă descoperită şi se arată omului. De altfel, ca şi Heidegger, domnul Doru Fometescu analizează omul ca fiinţă ce îşi pune întrebări despre propria realitate pentru că omul nu este un spectator izolat (ca în viziunea lui Renee Descartes), ci este structural aruncat într-o lume de relaţii iar sensul profund al existenţei (Dasein) este guvernat de timp. „Eternă revenire, aşezare/ într-un amestec de amintiri şi lut,/ surâs de tainică îmbrăţişare,/ văzduh, ceva vital şi absolut…” (Acasă)
Versurile poetului surprind trecerea inevitabilă a anilor dar fără accente dramatice excesive. Poetul priveşte timpul cu luciditate şi înţelepciune, acceptându-l ca pe o componentă firească a existenţei. În acest sens cartea devine o invitaţie la introspecţie şi la reevaluarea valorilor autentice ale vieţii.
Dimensiunea filosofică a poeziei
O trăsătură definitoriei a creaţiei domnului Fometescu este caracterul său meditativ, credinţa, iubirea, libertatea, iar în poezia sa remarcăm şi o orientare spre investigarea marilor teme umane, spre reflecţie, destinul şi sensul existenţei: „Să pipăi forma gândului din tine,/ s-auzi cum taina nopţii umple zori,/ să vezi străfundul sufletului-hău/ și, fără oarbe temeri să înflori!” (Nişte profeţii)
În cartea „Freamăt de timp” aceste preocupări se găsesc într-o formă matură şi echilibrată. Poetul nu oferă răspunsuri ci formulează întrebări, deschizând perspective de interpretare. De asemenea observăm că cititorul este provocat să participe la actul reflecţiei, devenind el însuşi parte a dialogului dintre om şi timp. Dincolo de dimensiunea filosofică, volumul impresionează prin căldura umană a discursului. Lumea este privită cu empatie şi înţelegere, iar experienţa sa de medic pare să reflecte într-o profundă cunoaştere a sufletului omenesc. Desigur, poezia sa vorbeşte despre fragilitatea fiinţei, despre bucurii şi dezamăgiri, despre speranţă şi renaştere. Mesajul central al cărţii considerăm că este unul optimist; omul poate găsi sens chiar şi în faţa efemerităţii. Timpul în creaţia domnului Doru Fometescu nu este doar un factor al degradării ci şi un spaţiu al acumulării spirituale şi al devenirii interioare.
Limbajul poetic
Poetul utilizează un limbaj accesibil, dar încărcat de semnificaţii. Metaforele folosite, simbolurile şi imaginile poetice contribuie la crearea unei atmosfere de reflecţie şi calm interior. Discursul său liric evită cu obstinaţie artificialitatea, mizând pe sinceritate, cea ce conferă mesajului său poetic autenticitate.
Versurile sale se remarcă prin echilibru şi muzicalitate, iar expresia artistică este pusă în slujba ideii şi a emoţiei. Astfel, poezia devine un istrument de cunoaştere şi de apropiere de valorile esenţiale ale existenţei: „Fiorul timpului nefast cuget îngînă,/ divina ființă risipindu-și jarul/ mi-a dat simbol de aripă și frînă,/ zvîcnet spre absolut și, poate, harul.” (Numai prin iubire)
Concluzii
„Freamăt de timp” este o carte ce invită la meditaţie asupra condiţiei umane şi asupra relaţiei omului cu timpul. Prin profunzime, sensibilitate şi autenticitate autorul oferă cititorului o poezie a reflecţiei şi a regăsirii de sine. Cartea se numără printre creaţiile reprezentative ale autorului, confirmându-ne preocuparea sa constantă pentru explorarea marilor teme ale existenţei şi pentru cultivarea unei poezii de substanţă spirituală. În esenţă, opinăm că „Freamăt de timp” este o frumoasă pledoarie pentru înţelegerea valorii clipei şi pentru transformarea trecerii timpului într-o experienţă a cunoaşterii şi a înţelepciunii: „Lung e drumul și greu către Olimp,/ chiar de- i plăcut și vremea- i bună…/ până la capăt sunt căderi în Timp,/ mai gravă e căderea în minciună!” (Deschidere sufletească – îndemn voievodal)
Mircea Tutunaru
