România a primit, în ultimele două decenii, zeci de miliarde de euro din fonduri europene. Banii trebuiau să însemne autostrăzi, căi ferate moderne, spitale, școli, digitalizare, ferme competitive și locuri de muncă. În schimb, prea des au devenit sursa unei adevărate industrii a proiectelor, în care cei mai mari câștigători nu sunt beneficiarii, ci cei care gravitează în jurul finanțărilor.
S-a construit, încet, o piață în care fiecare proiect pare obligat să suporte costuri tot mai mari. Studii de fezabilitate, consultanță, management de proiect, asistență tehnică, audit, publicitate, expertize, avize și nenumărate servicii conexe. Toate necesare, până la un punct. Problema apare atunci când valoarea lor depășește orice limită a bunului-simț.
De multe ori, aceeași lucrare ajunge să coste în România mult mai mult decât în alte state europene. Nu pentru că muncitorii sunt mai bine plătiți sau materialele sunt mai scumpe, ci pentru că, pe traseu, proiectul se încarcă cu numeroase costuri și modificări succesive.
Consultanța europeană a devenit o afacere extrem de profitabilă. Există firme care trăiesc aproape exclusiv din scrierea și administrarea proiectelor, în timp ce beneficiarii ajung să depindă complet de acestea. În multe cazuri, primării sau instituții publice nu mai au capacitatea de a pregăti singure un proiect și externalizează aproape tot procesul.
Aici apare întrebarea firească: cine controlează cu adevărat aceste costuri? Cine verifică dacă un serviciu de consultanță valorează într-adevăr sute de mii de euro? Cine stabilește dacă un proiect nu este încărcat artificial cu cheltuieli care, în final, sunt plătite din bani publici?
Fondurile europene reprezintă o oportunitate uriașă pentru România. Dar ele nu trebuie transformate într-o fabrică de profit pentru o categorie restrânsă de intermediari. Fiecare euro cheltuit ineficient înseamnă mai puțini bani pentru investițiile de care țara are cu adevărat nevoie.
Poate că a venit timpul ca România să publice transparent costurile tuturor proiectelor europene: cât s-a plătit pentru consultanță, pentru proiectare, pentru management și pentru execuție. O comparație simplă între proiecte similare din România și din alte state europene ar spune mult mai mult decât orice discurs politic.
Fondurile europene nu sunt bani gratuiți. Sunt bani publici, proveniți inclusiv din contribuțiile cetățenilor europeni, iar fiecare leu trebuie justificat.
Cea mai mare amenințare nu este lipsa banilor europeni. Cea mai mare amenințare este transformarea lor într-o resursă din care câștigă mereu aceiași, în timp ce România rămâne cu investiții întârziate, costuri uriașe și promisiuni repetate.
Adevărata reformă nu înseamnă doar să atragem mai multe fonduri europene. Înseamnă să demonstrăm că știm să le cheltuim cinstit, eficient și în interesul cetățeanului, nu al unei industrii care prosperă ori de câte ori un nou apel de finanțare este lansat.
Dragoș Ionică
