…sau îngrămădire de stânci ar însemna acest cuvânt în limba greacă și care ar sta la baza unei ipoteze privind denumirea Polovragilor de astăzi. Cocheta localitate, aşezată între tâmplele Parângului şi Căpăţânii, la ieşirea Olteţului din cheile săpate cu trudă, organizează de Sfântul Ilie, pe locul numit Câmpul Mare, cel mai mare bâlci al Olteniei Subcarpatice.
În restul anului, chiar şi în perioadele reci, într-un colț al locului pentru bâlci, în fiecare duminică se organizează un fel de târg săptămân al unde vin comercianţii, meseriaşii, nelipsitul Coleus rural şi, nu în ultimul rând, vânzătorii de produse lactate ori specialități ale zonei. Câteva terase ambulante, unde rudele sau cunoscuţii se pot cinsti la a dălmaşul viitoarelor afaceri, ori chiar crescătorii de animale mari, sau mici, vin să întregească pitorescul tablou al târgului de duminică.
Iar dacă în acea săptămână este programat vreun meci de fotbal între echipa locală şi alta din aceeaşi divizie, spectacolul sportiv,incluzând galeria şi staffurile celor două echipe, este pe placul tuturor, chiar şi celor ca mi ne (necunoscători într-ale sportului rege), veniţi întâmplător pe acele locuri dacă nu pentru altceva, măcar pentru a respira o gură de aer curat şi a-și dezmorţi picioarele la o tură pe Cheile Olteţului.
După câteva descinderi pe plaiul Polovragilor (o altă legendă s p u n e că denumirea ar veni de la o plantă numită polovracă din care nişte vraci, care locuiau în peştera din chei, preparau leacuri ce erau folosite în acele vremi), am început să cunosc lumea din târg, putând să mă orientez din prima, fie că era vorba de a lua un condiment preparat în casă, o brânză bună, ori, de ce nu, o ţuică păstrată în butoi de dud, de culoarea chihlimbarului ce privită în soare pare un crâmpei desprins din el.
La final, trebuie să mărturisesc cu mâna pe inimă că în acele câteva ore pe care le petrec, de câte ori am ocazia, mă relaxez cum în puţine alte locuri aş putea-o face. Oamenii amabili, priveliştea ori feţele celor ce se întâlnesc în târg la cu m părăt u r i, personaje din galeria locală a echipei de fotbal ce fac deliciul celor din jur, 
şi al meu, desigur, cu toate că mai înainte am precizat că nu mă pricep la acest sport, şi, de ce nu, un mic ori o bere, la umbră, într-una din terasele de pe platou, iată numai câteva dintre motiv e le de a veni şi pe viitor cu plăcere prin aceste locuri.
Mugurel PETRESCU, fotografiile autorului
