În Duminica a 5-a după Rusalii; Ap. Romani 10, 1-10; Ev. Matei 8, 28-34; 9,1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei); glas 4, voscr.5, în textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie, de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, ni se prezintă minunea prin care Iisus Hristos vindecă doi demonizaţi din ţinutul Gadara, ţinut situat pe un munte la est de Râul Iordan şi la 10 km sud-est de Marea Galileii. Beneficiarii minunii asupra căreia ne vom opri în demersul următor sunt aceşti doi demonizați din ținuturile Gadarei. Poposit aici pentru o vreme, Mântuitorul îi întâlnește, dar, de fapt, ei sunt cei care-L întâlnesc pe Domnul şi de aceea, Îi ies în întâmpinare, cu toate că locul era știut ca fiind impracticabil. Din motive sufletești, cei doi demonizați, care locuiau în morminte, băgau spaima în fiecare potențial călător, iar, ca urmare, vor încerca, într-un fel, să facă același lucru și cu Iisus. Desigur, impactul emoţional de la începutul relatării este foarte mare, mai ales că cei doi demonizaţi ne sunt prezenţaţi ca nişte oameni foarte cumpliţi, care ieşeau din morminte, nelăsând pe nimeni să treacă pe calea aceea. Deci, punând stăpânire pe aceşti oameni, satana vrea să-i facă primejdioşi pentru semenii lor, să-i facă incapabili să trăiască în comunitate, fiindcă, diavolul îi îndepărtează pe oamenii pe care îi stăpâneşte, atât de Dumnezeu cât şi de semenii lor. Aşadar, pe calea patimilor, diavolul conduce sufletele lor, cei doi devenind sclavi ai propriilor păcate şi în felul acesta se dovedesc sălaşul diavolilor, Dumnezeu fiind absent din sufletele lor, iar, în situaţia în care diavolul acţionează în voie, Dumnezeu ne arată că puterea vindecătoare a lui Iisus nu se oprește numai la cei din neamul Său, dar, şi la cei care înseamnă că sunt «oile rătăcite ale casei lui Israel»!
Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?
Aşadar, în Duminica a 5-a după Rusalii, constatăm că atitudinea smerită a lui Iisus, ascultătoare fără niciun fel de protest în momentul în care I se cere să plece, este menită să arate că puterea lui Dumnezeu nu acționează în viața noastră prin impunere forţată, mai ales că cel mai important dar pe care Creatorul ni-l dă este libertatea, pentru că ne lasă chiar libertatea de a alege răul și de a ne adânci în el, fiindcă dacă nu ar face așa, atunci nimeni nu s-ar mântui. Vom reda textul Sfintei Evanghelii pentru a dovedi că aducem lui Dumnezeu ceea ce e oricum al Lui, însă, voința noastră liberă în a alege binele constituie aportul nostru la drumul mântuitor, pe care gadarenii din Evanghelia acestei duminici, L-au refuzat de dragul confortului material: «În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa». (Matei 8, 28-34, 9,1), ceea ce demonstrează că dintre toate exorcismele despre care vorbește Noul Testament, cea care îi are în centru pe cei doi demonizați din Gadara transmite un mesaj încă actual și cu valențe multiple! Din aceste aspecte, desluşim faptul că cei doi demonizaţi îl întâmpină pe Mântuitorul Iisus Hristos strigând: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Din această întrebare adresată Mântuitorului, deducem faptul că diavolul, care stăpânea sufletele celor doi, este iritat de prezenţa lui Hristos şi totodată recunoaşte în persoana lui Hristos, dumnezeirea Sa. Iată, că spre surprinderea noastră, chiar şi diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu şi se cutremură! Aşa se face că diavolul crede, dar unii oameni nu cred şi se declară atei! Deci, diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu pentru că ştie de unde a fost alungat şi ştie puterea infinită a lui Dumnezeu, care a adus toate de la nefiinţă la fiinţă. Uneori constatăm că sunt oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, dar sunt alţii care nu cred nici în existenţa diavolului şi aceasta este cea mai mare viclenie a diavolului, să-l facă pe om să creadă că diavolul nu există şi în felul acesta putem înţelege cu deplinătate că Dumnezeu ne arată că puterea vindecătoare a lui Iisus nu se oprește numai la cei din neamul Său, dar, şi la cei care înseamnă că sunt «oile rătăcite ale casei lui Israel»!
Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
Lecturată la mai bine de două milenii distanță de când a avut loc, pericopa evanghelică pe care o avem în vedere îi poate spune multe omului contemporan, îl îndeamnă să se cerceteze pe sine, să vadă dacă nu cumva se regăsește în ipostaza celui demonizat. Deci, riscul e mare, mai ales că demoni precum lenea, clevetirea, ura, ori altele asemănătoare acestora bântuie adesea prin lume, punând stăpânire pe inimile creștinilor slabi în credință. În fine, minunea potolirii furtunii, care este urmată de această exorcizare a celor care țin să-L interpeleze pe Iisus şi sunt locatarii făpturilor lor suferinde. Aceștia țin cu orice preţ ca să dialogheze cu Învățătorul, cu toate că, în realitate, nu dialogul îi interesează, ci, negocierea. Şi speră că dacă sunt ei cei care o inițiază, vor beneficia de condiții favorabile. În decursul istoriei, modelul acesta al lamentării gratuite a fost adesea replicat în contexte felurite și cu experienţe variate, mai ales că îl vedem, nu de puține ori, implementat și astăzi! De multe ori avem în jurul nostru, oameni care pretextează existența unei probleme și dau senzația că suferă, fără ca acest fapt să aibă o acoperire reală! În cazul de față, diavolul solicită să fie îngăduit a intra în turma de porci şi mizează pe faptul că dacă porcii vor muri, oamenii Îl vor urî pe Hristos și Îl vor alunga. Vedem că li se îngăduie, totuși, acest lucru, dintr-un motiv simplu, pentru că un suflet de om e mai important decât toate avuțiile de pe pământ. Ca urmare, animalele se aruncă de pe țărm în mare şi cetatea rămâne fără o sursă importantă de profit! Deci, avertizați de către păzitori, locuitorii se grăbesc să vină să vadă ce s-a întâmplat şi probabil, sunt revoltați. Ar vrea să-I vorbească urât Domnului, chiar să-I ceară socoteală, Să-L forțeze să plece din hotarele lor, dar, ceva îi oprește. Poate vindecații, poate, energia pe care o degajă, şi se mulțumesc doar să-I ceară să plece de la ei. Pentru că, în esenţă, nu Dânsul are de pierdut de pe urma îndeplinirii dorinței acestor oameni, incapabili să înțeleagă cu Cine stau de vorbă și să-și fixeze prioritățile, iar, ceea ce conta cu adevărat e deja făcut. Posedații sunt acum liberi, gata să se întoarcă la familiile lor și să se bucure de binecuvântarea lui Dumnezeu. În loc de concluzie, putem spune că pericopa evanghelică evidențiază categoria celor care, deși trec pe lângă minune, nu sunt capabili să o înțeleagă, nici să se bucure de ea, categorie din care, nu de puține ori, facem parte și noi! De aceea, Evanghelia celei de-a cincea duminici după Rusalii vine să ne cheme să nu fim ca ei, ci, să descoperim bucuria prezenței lui Hristos în viața noastră și faptul că aceasta e mai prețioasă decât orice pe lume, pentru că numai Dumnezeu ne arată că puterea vindecătoare a lui Iisus nu se oprește numai la cei din neamul Său, dar, şi la cei care înseamnă că sunt «oile rătăcite ale casei lui Israel»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
