Un bărbat de 65 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal, sâmbătă seara, în urma unui control făcut de polițiști în trafic. ,,În jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au identificat în trafic un bărbat de 65 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DC-106-Ciuperceni, având o concentrație de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
Șofer din Dolj, depistat băut la volan în Gorj
Un alt șofer, în vârstă de 39 de ani, din județul Dolj, este cercetat, după ce, sâmbătă, în jurul orei 08.40, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului pe care îl conducea pe DN 67, în Bengești Ciocadia. ,,În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,65 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Orășenesc Novaci în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, a mai precizat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.





























