21.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 29 iulie 2026

Șansă în plus pentru investiții în Gorj

4

Vești importante pentru autoritățile și investitorii din Gorj! Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor pentru finanțarea dezvoltării parcurilor industriale, oferind mai mult timp pentru accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării economice.
Potrivit Ordinului nr. 1204 din 24 iulie 2026, noul termen-limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 28 septembrie 2026, ora 14:00, prin platforma MySMIS 2021/SMIS2021+. Măsura vizează apelurile din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027, componenta „Sprijin pentru infrastructura de afaceri – Parcuri industriale”.
Printre județele eligibile se află și Gorjul, alături de Dolj, Hunedoara, Galați, Prahova și Mureș. Obiectivul programului este dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru atragerea de noi investiții, crearea de locuri de muncă și diminuarea efectelor economice generate de tranziția către neutralitatea climatică.
Prelungirea termenului oferă autorităților locale și potențialilor beneficiari o nouă oportunitate de a pregăti proiecte solide și de a accesa fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea economică a județului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.