25.3 C
Târgu Jiu
vineri, 31 iulie 2026

Primul municipiu care a trecut la RAȚIONALIZAREA curentului!

20

Potrivit primarului Iaşiului, decizia vine pe fondul reducerii producţiei de energie la Centrala Nucleară de la Cernavodă, cauzată de nivelul scăzut al Dunării, scrie Agerpres.

„România se află într-o situaţie energetică extrem de delicată. Nivelul scăzut al Dunării cauzat de secetă a forţat oprirea producţiei la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Guvernul a stabilit stare de alertă pe sectorul energetic, iar datoria noastră, a administraţiei locale, este să intervenim preventiv şi responsabil. În urma analizelor din această seară, am stabilit decizia de raţionalizare a consumului de energie electrică pe timpul nopţii în municipiul Iaşi, prin care vom realiza o economie de aproximativ 10 MWh în fiecare noapte”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, restricţiile vor fi aplicate în toate cartierele Iaşiului, fără favoritisme.

„Pentru a evita orice inechitate sau impresie de discriminare între adresele din cartiere, decizia de reducere a iluminatului stradal pe timp de noapte se va aplica unitar şi echitabil pe întreg domeniul public. Nu vor exista cartiere favorizate şi cartiere defavorizate; toţi suntem o comunitate şi trecem împreună prin această perioadă„, transmite primarul Mihai Chirica.

”Planul de reducere exclude spațiile unde iluminatul este vital”

Vor fi exceptate de la reducerea iluminatului curţile spitalelor, pasajele subterane şi pietonale, precum şi principalele zone centrale, inclusiv Piaţa Unirii, unde iluminatul este considerat esenţial pentru siguranţa cetăţenilor.

„Planul de reducere exclude spaţiile unde iluminatul este vital pentru viaţă şi siguranţă: curţile spitalelor, unde activitatea medicală şi accesul ambulanţelor nu pot fi afectate sub nicio formă; pasajele subterane şi pietonale, pentru a preveni orice risc de accident sau infracţionalitate; punctele centrale majore şi zonele pietonale de interes, precum Piaţa Unirii”, transmite primarul Mihai Chirica.

Edilul solicită vigilenţă sporită din partea Poliţiei şi totodată lansează un apel către cetăţeni să semnaleze orice neregulă.

„Odată cu reducerea fluxului de iluminat stradal pe timp de noapte, am solicitat mobilizare maximă din partea Poliţiei Locale, în strânsă colaborare cu Poliţia Naţională, pentru intensificarea patrulelor în toate cartierele. Totodată, fac un apel la vigilenţă către fiecare cetăţean în parte. Vă rog să fiţi atenţi, să semnalaţi orice neregulă sau situaţie suspectă la dispeceratul Poliţiei Locale şi să dăm dovadă de solidaritate”, transmite Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.