34.9 C
Târgu Jiu
luni, 3 august 2026

Liviu Dumitrașcu, fostul inspector-șef al ISU Gorj, s-a stins din viață

34

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Lt. Col. Dumitru Petrescu” Gorj este în doliu după trecerea la cele veșnice a colonelului (r) Liviu Mihăiță Dumitrașcu, fost inspector-șef al instituției, care a condus ISU Gorj timp de aproape 12 ani.

Născut la 10 noiembrie 1962, Liviu Dumitrașcu a fost militar de carieră, dedicându-și întreaga activitate servirii comunității și îndeplinirii cu profesionalism a misiunilor încredințate.

Acesta a ocupat funcția de inspector-șef al ISU Gorj în perioada 15 decembrie 2004 – 14 noiembrie 2016, fiind apreciat pentru responsabilitatea, devotamentul și implicarea sa în activitatea instituției.

Potrivit anunțului transmis de ISU Gorj, trupul neînsuflețit va fi depus marți, 4 august, la Capela Eden din municipiul Târgu Jiu, unde cei care l-au cunoscut îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 6 august, de la ora 12:00, la Biserica Sfântul Dumitru din Târgu Jiu, fiind urmată de ceremonia de înhumare.

Conducerea și colectivul ISU Gorj au transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate, exprimându-și profunda compasiune pentru pierderea celui care și-a dedicat cariera serviciului public și protejării vieții semenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.