24.5 C
Târgu Jiu
vineri, 7 august 2026

Se pun în vânzare abonamentele la handbal

4

De luni, 10 august, CSM Târgu Jiu pune în vânzare abonamente pentru sezonul competițional 2026-2027 din Liga Florilor și Cupa României.
Prețul unui abonament pentru noul sezon este de 150 de lei- acces general- atât pentru meciurile din Liga Florilor, cât şi pentru partidele din Cupa României (în cazul în care, în urma tragerii la sorți, meciurile din această competiție se vor disputa la Târgu Jiu).
Prețul unui abonament în zona VIP pentru sezonul 2026-2027 este de 500 de lei.
Pensionarii vor putea achiziționa abonamente la prețul de 100 de lei, pe baza actului de identitate şi a cuponului de pensie.
În cazul pensionarilor, abonamentele pot fi ridicate doar de la sediul clubului.
Posesorii de abonamente din sezonul competițional 2025–2026, care doresc să își păstreze aceleași locuri, au prioritate şi pot face acest lucru în primele 5 zile de la începerea campaniei de vânzare a abonamentelor, respectiv în perioada 10-17 august 2026.
Cei care doresc sa achiziționeze abonamente pentru sezonul 2026-2027 sunt așteptați la sediul clubului, sau le pot procura on-line accesând link-ul:
https://www.blt.ro/abonament-csm-targu-jiu-sezonul-2026-2027-liga-florilor-mol-handbal.html

PREȚURI ABONAMENTE HANDBAL SEZON 2026-2027:
Prețuri abonamente:
150 Lei – acces general
500 Lei – zona VIP
100 Lei – pensionari(abonamentele pot fi ridicate de la Sala Sporturilor, între orele 09 și 17.00).
,,Într-adevăr se anunță un an competițional foarte dificil, ținând cont de ce s-a întâmplat pe piața transferurilor, la toate cluburile. Au venit în România jucătoare de top, campioane mondiale, câștigătoare de Liga Campionilor.
Deci, e clar, campionatul va fi foarte greu, dar asta îi dă frumusețea. Ne dorim cu ardoare să avem un sezon cel puțin la fel de bun ca cel de anul trecut.
Dacă e să analizăm de când suntem noi în Liga Florilor, probabil este cel mai puternic sezon anul acesta”, a declarat antrenorul Liviu Andrieș.
Până la meciurile oficiale, Sala Sporturilor din Târgu Jiu va fi gazdă, în perioada 7-9 august, a Memorialului ,,Mircea Pașek”.
Alături de echipa gazdă, CSM Târgu Jiu, la turneu vor participa și SCM U Craiova, dar și nou-promovatele CSM Iași 2020 și CSM Târgu Mureș, ultima fiind și adversara echipei noastre din prima etapă din campionat.
Meciul dintre CSM Târgu Jiu și CSM Iași 2020 are loc astăzi, de la ora 19.00.
După amicalele de la Târgu Jiu, CSM merge în deplasare la Zalău și Slatina pentru alte două turnee de verificare, programate pe 14-15 august, respectiv 20-21 august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.