Partidul România Puternică a sesizat Curtea de Apel București pentru obligarea președintelui Nicușor Dan de a nominaliza un nou candidat de prim-ministru. Formațiunea i-a trimis o plângere prealabilă și șefului statului.
Acțiunea judiciară este realizată prin avocatul Doru Giugula, fost șef al consilierilor generali PSD din București și fost consilier în Primăria Capitalei în 2000-2016.
Dreptul de a nu desemna
„Președintele poate aprecia pe cine desemnează. Nu poate transforma însă această marjă de apreciere într-un drept de a nu desemna”, conform unui comunicat de presă.
„Nu cerem instanței să desemneze un anumit prim-ministru. Demersul Partidului România Puternică nu urmărește desemnarea unei anumite persoane (…) Ceea ce contestăm este posibilitatea transformării acestei marje de apreciere într-un drept de a amâna pe termen nedeterminat exercitarea atribuției constituționale”, mai arată formațiunea.
După ce a nominalizat fără succes doi premieri (Eugen Tomac s-a retras din cursă și Adrian Veștea nu a obținut suficiente voturi în Parlament), președintele Nicușor Dan a anunțat că nu va desemna un nou premier până când partidele nu îi vor prezenta o majoritate transparentă de 233 de voturi pentru învestirea unui nou Guvern.
Amânare pe termen nelimitat
În acțiunea depusă la Curtea de Apel București au fost invocate, între altele, jurisprudența Curții Constituționale privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, limitele marjei prezidențiale de apreciere și obligația de cooperare loială între autoritățile statului.
„Constituția nu stabilește un număr expres de zile în care Președintele trebuie să efectueze noua desemnare. În opinia Partidului România Puternică, acest lucru nu poate însemna că desemnarea poate fi amânată fără limită. Orice competență constituțională obligatorie trebuie exercitată într-un termen rezonabil, stabilit în raport cu natura și finalitatea procedurii. Or, chiar Constituția demonstrează caracterul urgent al formării Guvernului: candidatul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a solicita votul de încredere, iar art. 89 operează cu un termen constituțional de 60 de zile”, a mai transmis formațiunea.
Conform acesteia, președintele trebuie să contribuie la deblocarea instituțională și Constituția nu poate fi suspendată prin inacțiune (stiripesurse.ro)






























