Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național cer retragerea de urgență a proiectului Legii salarizării în sectorul public și anunță că nu vor mai participa la consultări pe actuala variantă.
CNS „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăția, CSDR, CNS „Meridian” și Blocul Național Sindical solicită ca proiectul să fie retras și procesul de elaborare a noii legi să fie reluat de la zero, printr-un dialog real între Guvern și partenerii sociali. Sindicatele susțin că actuala formă a proiectului poate genera inechități și tensiuni în rândul celor peste un milion de angajați din sectorul public. Una dintre principalele nemulțumiri vizează reducerea valorii de referință a sistemului de salarizare, de la 4.100 la 4.000 de lei. Liderii sindicali cer ca această valoare să fie raportată la salariul minim pe economie și actualizată anual în funcție de inflație și productivitate.
Reprezentanții celor cinci confederații spun că o nouă variantă a legii poate fi elaborată în cel mult șase luni și cer ca aceasta să fie echilibrată, predictibilă și să nu ducă la pierderi de venituri pentru angajații din sectorul public. Noua Lege a salarizării este inclusă în jaloanele PNRR, iar neadoptarea acesteia ar putea pune în pericol peste 700 de milioane de euro din fondurile europene.






























