1.O continuitate vie
Doru V. Fometescu revine în circuitul de carte cu o carte emblematică „Freamăt de timp. 77 + poeme și poezii, la 77 de ani”, apărută la o editură, și ea de prestigiu, Editura Centrului Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Gorj, recent.
Volumul e prefațat de dr. Ionuț Viorel Bordeiași, care-l poziționează pe poet între freamătul conștiinței și concretul vieții. Dar să-l citez pe directorul instituției care s-a ocupat de evenimentul editorial: „Volumul… reprezintă sinteza unei sensibilități cultivate de-a lungul unei vieți trăite intens, lucid și generos. Versurile sale poartă amprenta unei meditații continue asupra rostului ființei și asupra nevoii de autenticitate… Un element aparte al universului său poetic îl constituie capacitatea de a transfera tradiționalul olfactiv în afectiv… În egală măsură autorul este un îndrăgostit de sacrul tradiției autentice… Spirit civic și cultural activ, Domnia Sa a înțeles că tradiția nu înseamnă refugiu în trecut, ci continuitate vie, memorie fertilă și punte de legătură între generații… Poezia lui Doru V. Fometescu… se construiește firesc, prin sinceritate, vibrație interioară și căutare de sens”.
Cartea aceasta – una clar de sărbătoare în luminișul ființei – este organizată în 4 capitole: I. Sentimentul… punct de sprijin; II. Astrale energii rodind noi înțelesuri; III. În voia slovei libere; IV. Referințe cultural-valorice, și numără 248 pagini.
2.Sentimentul: punct de sprijin
Ei, da, Doru V. Fometescu este un sentimental, dar în același timp și un rafinat intelectual. Are o cultură, asumată temeinic, aspect prioritar – fundamentul ce-i permite să cultive și realul și imaginarul, cotexistențiale, când „captiv unei iluzii reci”, când „printre ierburi de cuvinte” soarbe rouă, har „ca margine de hotar”.
În viziunea sa, sentimentul e „sprijin pentru verb robust, ori abrupt”. Poeticitatea îi e din „vibrații lente cu miresme de arbust”. Cu o solidă «ars poetica» exprimată lucid, poetul „naiv în colți de visare” (ci nu în cei ai „mistrețului cu colți de argint” – n.n., I.P.B.) și-a văzut liber de drum și-n permanent progres estetic, autoreferențial și hermeneutic.
„Cutreierând diverse teme” Doru V. Fometescu răsfiră câteva mirări „la umbra unui timp vetust” (modernist – n.n., I.P.B.), în cicluri de așteptări transmoderniste.
Afirmam că Doru V. Fometescu e un poet citit, înzestrat și rotund, optând pentru arghezianism ca orice gorjean care se respectă. Astfel „poetul ca un țăran tot ară… și, înfometat de forme zvelte, își șlefuie poemul cu alint”.
Ca orice poet artizan, și clarificat, structural, bun meșteșugar, Doru V. Fometescu „stăruie în unelte” iar „condeiul îi e plugul” de argint.
3.Sufletgrafia: o metodă proprie
Doru V. Fometescu e un homo scripturalis, are conștiința misiunii sale care resacralizează lumea de prin jur, o readuce în vatra ei magicomitică. Iar poezia îi e „vibrație din manuscris”, „joc de silabe, tainic alfabet”, „perenă floare de suflet și de gând”. „Proaspăt avânt el dăruie visului”, fiind un transoniric, „crede în pământ, în flăcări și zări”. „Visul: acest necunoscut fără hotar” silește hârtia să transscrie „sintagme pure” care reflectă, valérianobarbian, „printre umbre străbunele idei”. „Și ruga pentru bine urcă trepte, numai prin suflet – darul de la zei – vremuri bolnave tind să se îndrepte.
Călcând, optimist, pe urmele mărețului Nichita Stănescu, gorjeanul nostru, columnist, din generația lui Ion Cepoi și Victor Barbu inventează o metodă proprie: sufletgrafia, prin care „orice cuvânt are un sens poetic, de-l umezești cu suflet și-l vei primeni” și tu, dragă cititorule, al cronicii de față.
Metoda aceasta personalizată ideatic recurge – cum altfel? – la inefabil, la entuziasm, la pertinență, la „polara stea: rațiunea”, egal și-ncrezător totodată și pasiunii; Doru V. Fometescu „prinde profeție: boare de cuvânt”, pipăind forma gândului, învață „cum robite rădăcini tot fac din fruct înmiresmatul dar”, „într-un amestec de amintiri și lut”, „văz-duh, ceva vital și absolut”, „cum sângele viu din arterele” poemului originar, original, îmbrățișând un arhetip și regăsind, auroral „drumul lung spre celălalt, obscur, greu de regăsit”.
4.Astrale energii rodind noi înțelesuri
Om atașat titlului de poet vaticinar, Doru V. Fometescu, adept declarat, prin energia-i creatoare, al transmodernismului „cultură slove și pogoară la taina unui vechi Altar, liturgic vivant și fără bir”, „fluidizând alunecos misterul”, ignorând efemerul „prin faptă și simțire legendară”, „cu vid de jertfă prefirat în stea”.
Definind poetul care „dăinuie prin vis, asemenea unui fapt sublim prin foșnetul din manuscris ce-ndeamnă la curaj”, autorul din „Freamăt de timp”, „dăinuie adesea prin ritmuri și în răspăr”, „însetat de înțeles simte nevoia de-adevăr”. ”Poetul dăinuie prin dar, ce îl răsfiră celuilalt, slujind Cuvântul – vechi Altar, colindător pe Drum înalt”.
El „caută trudnic simplitate”, e „caligraful din cetate ce-apropie nemărginiri”. Lui îi e „brazdă proaspătul cuvânt” ori „în străfund scafandru printre unde avântate perla sa-i cuvântul tandru”. Adună „seve de-alb contrast dinspre sfârcul ancestral”, îl învăluie mirarea (lui Blaga – n.n., I.P.B.), urcă prin vămi un gest floral (precum Pillat – n.n, I.P.B.).
Poezia îi e când „un joc ambiguu de nuanță – blestem și binecuvântare”, când „cugetul arheu însuflețind porunci uitate… în truda-i către armonie”.
Îmi închei cronica, citând integral poemul doctrinar „Cum văd poetul?”. ”Nu simt că Poetul ar fi rege/ în jocul vieții către sens divin…/ nici rob supus nevoii de-a alege/ între real și visător destin; // atunci ce poate fi acest martir/ al viziunii pentru Libertate?…/ Un singuratic și onest fachir,/ alint sfios, avântul ce răzbate!// Fermecător și cam atemporal/ inexplicabil și contemplativ,/ poate puțin retras și conectat astral/ e Omul cel cu sentiment nativ”.
Ion Popescu Brădiceni, Cronicar literar, doctor în filologie, scriitor
