Șoferii români vor plăti mai mult pentru anumite documente auto începând cu 15 septembrie 2026. Tarifele pentru permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și autorizația de circulație provizorie vor fi majorate.
Creșterile îi vizează pe cei care au nevoie să își emită sau să își reînnoiască documentele, iar diferențele față de tarifele actuale ajung până la 50 de lei. Cea mai mare majorare este în cazul permisului de conducere. Tariful va crește de la 89 de lei, cât este în prezent, la 139 de lei. Asta înseamnă că șoferii vor scoate din buzunar cu 50 de lei mai mult atunci când solicită emiterea sau reînnoirea permisului.
Și certificatul de înmatriculare, cunoscut de toți șoferii drept „talon”, se scumpește. Tariful va ajunge la 76 de lei, față de 49 de lei în prezent, ceea ce înseamnă o creștere de 27 de lei.
Cât va costa autorizația provizorie
Mai mult vor plăti și persoanele care au nevoie de autorizație de circulație provizorie. Tariful pentru acest document va crește de la 13 lei la 25 de lei.
Noile tarife sunt:
- Permis de conducere: 139 de lei, față de 89 de lei în prezent
- Certificat de înmatriculare: 76 de lei, față de 49 de lei
- Autorizație de circulație provizorie: 25 de lei, față de 13 lei
Tarifele actualizate au fost anunțate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări.
Atenție la plățile făcute înainte de 15 septembrie
Șoferii care au de făcut una dintre aceste operațiuni trebuie să fie atenți și la momentul în care achită taxa.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, sumele plătite înainte de 15 septembrie 2026 nu vor mai putea fi utilizate după intrarea în vigoare a noilor tarife. Cu alte cuvinte, plata trebuie făcută ținând cont de tariful valabil la momentul solicitării documentului.
Taxele pot fi achitate inclusiv prin terminalele SelfPay sau online, prin Ghișeul.ro.
Pentru șoferii care au nevoie în perioada următoare de un permis nou, un talon sau o autorizație provizorie, diferențele nu sunt de neglijat. În cazul permisului, de exemplu, noul tarif este cu peste 56% mai mare decât cel actual.































