23 C
Târgu Jiu
duminică, 13 septembrie 2026

Pauză de două săptămâni în Liga Florilor. Competiția revine în octombrie la Târgu Jiu

1

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu va reveni în fața propriilor suporteri abia în luna octombrie. Duminică, 4 octombrie, este programată o dispută extrem de importantă, cu CSM Iași, a cărei oră nu a fost încă stabilită. Până atunci, trupa lui Liviu Andrieș are meci la mijlocul acestei săptămâni.
Gorjencele se deplasează la Slatina, pentru partida cu CSM-ul din localitate. Jocul se dispută joi, 17 septembrie. Cele două formații s-au întâlnit și într-o partidă amicală în această vară, disputată tot în Sala LPS, și încheiată cu victoria gazdelor, 34-29. Până acum, în actuala ediție a Ligii Florilor, gorjencele au câștigat meciul cu CSM Târgu Mureș de pe teren propriu și au pierdut confruntările cu HC Dunărea Brăilă (deplasare) și CSM București (acasă). Principalul campionat autohton va fi întrerupt din cauza unei acțiuni a echipei naționale, iar după etapa a patra, competiția se va relua în octombrie, cu excepția meciurilor HC Zalău – Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Universitatea Craiova, meciuri tot din runda cu numărul 4, dar programate pe 30 septembrie.

Crina Pintea revine la națională

Naționala de handbal feminin a României va participa la Turneul Final Four al EHF EuroCup, competiţie găzduită de Bucureşti, în 26-27 septembrie. În semifinale se duelează Norvegia – Ungaria şi România – Danemarca, iar a doua zi vor avea loc finalele pentru medalii. Printre numele convocate de selecționerul Ovidiu Mihăilă se numără și Crina Pintea (CSM București), care n-a mai jucat sub tricolor din 11 decembrie 2023, de la victoria obținută în fața Poloniei, scor 27-26, la Campionatul Mondial. Turneul precedă Campionatul European din decembrie, unde tricolorele vor fi în Grupa B, alături de Norvegia, Elveția și Macedonia de Nord.

Lotul naționalei feminine pentru EHF Euro Cup

Portari: Diana Ciucă (Rapid București), Bianca Curmenț (Dunărea Brăila), Yuliya Dumanska (CSM București)
Coordonatori: Rebeca Necula, Cristina Laslo (ambele de la Dunărea Brăila)
Interi stânga: Diana Lixăndroiu (Dunărea Brăila), Sorina Grozav (Corona Brașov), Ștefania Stoica (SCM Râmnicu Vâlcea)
Interi dreapta: Elena Roșu (Dunărea Brăila), Alicia Gogîrlă (SCM Craiova), Alina Ilie (Știința Politehnica București)
Extreme stânga: Eva Kerekes (Corona Brașov), Alexandra Szoke (CSM București)
Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (Dunărea Brăila)
Pivoți: Lorena Ostase, Yaroslava Burlachenko (ambele de la Gloria Bistrița), Crina Pintea (CSM București)
,,Mă întorc la echipa națională, acolo unde inima mea bate altfel. Sunt foarte bucuroasă să îmbrac din nou tricoul naționalei și să lupt pentru România”, a transmis Crina Pintea. Crina Pintea a adunat 79 de selecții la naționala României între 2012 și 2023, marcând 120 de goluri. Ea a făcut parte din echipa care a cucerit ultima medalie la o competiție importantă, bronz la Mondialele din 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.