Peste 80 de artiști plastici se întâlnesc la Cula Glogoveanu, din județul Gorj, în cadrul proiectului Glogova Art Project – Salon Boieresc.
„Peste 80 de artiști din generații diferite, opere contemporane și lucrări păstrate timp de decenii în colecții se întâlnesc la Cula Glogoveanu. Aici, artistul și opera sa definesc astăzi o altă formă de noblețe, dobândită prin creație și libertatea expresiei artistice. Noblețea nu se moștenește, iar rangul nu este dat de avere sau de titlu. Îl dă opera.
Pe 3 octombrie 2026, Cula Glogoveanu găzduiește o nouă ediție a Glogova Art Project – Salon Boieresc, care reunește lucrări semnate de peste 80 de artiști din generații și perioade diferite, într-o selecție de pictură, grafică, sculptură, obiect, instalație și tehnică mixtă.
Unele lucrări aparțin prezentului. Altele au fost păstrate ani sau chiar decenii în colecții particulare și instituționale. Unele au fost rareori expuse, iar altele nu au mai fost prezentate publicului de mult timp. Pentru câteva zile, toate se întâlnesc în același loc: Cula Glogoveanu.

Ediția 2026 continuă conceptul „Noua Boierime de la Glogova”, lansat în 2025. În spațiul fostei reședințe boierești, noțiunea de „boierime” primește un alt sens. Nu mai trimite la origine, avere sau poziție socială, ci la creație și la valoarea dobândită prin operă“, se arată într-un comunicat de presă.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 3 octombrie, de la ora 13.00, la Cula Glogoveanu, din localitatea Glogova, de
„Experiențe și limbaje artistice diferite“
Lucrări ale unor artiști contemporani sunt așezate alături de opere aparținând altor generații, inclusiv unor creatori care nu mai sunt printre noi.
„O lucrare realizată astăzi poate sta alături de una care poartă în ea zeci de ani de istorie. Nu perioada în care au fost create stabilește apropierea dintre ele, ci posibilitatea dialogului dintre opere. Salonul pune astfel față în față generații, experiențe și limbaje artistice diferite, fără a construi o ierarhie între ele.
Un rol aparte îl au colecțiile particulare și instituționale. Prin intermediul lor, opere care au părăsit de mult atelierul revin în spațiul public.
Colecționarul devine astfel o prezență importantă în construcția Salonului. El este cel care a ales lucrarea, a păstrat-o uneori timp de decenii și face posibilă reîntâlnirea ei cu publicul.
Se conturează astfel o succesiune de relații: între artist și operă, între operă și colecționar, între generații, între trecut și prezent, între spațiul istoric și privitorul de astăzi“, au mai transmis organizatorii.
Artistul vizual Gheorghe Dican, invitatul special
Artistul vizual Gheorghe Dican este invitatul special al ediției din acest an, iar deschiderea Salonului Boieresc va fi marcată de un recital de pian susținut de Ioan David Țuilă.
„La Glogova, Noua Boierime nu se moștenește și nu se măsoară în ranguri. Ea se definește prin creație.
Am adus împreună opere ale unor artiști din generații diferite, lucrări contemporane și lucrări păstrate ani sau chiar decenii în colecții. Unele au fost rareori expuse, altele nu au mai fost prezentate publicului de mult timp, iar câteva vor putea fi descoperite pentru prima dată în această alcătuire. Fiecare poartă propria istorie, fără a fi așezată într-o ierarhie.
Pentru câteva zile, Cula scrie o altă istorie. Vechea boierime rămâne parte din istoria locului, iar Salonul propune o nouă formă de noblețe culturală, construită în jurul artistului și al operei sale. Aceasta este Noua Boierime de la Glogova“, a spus Florin Preda-Dochinoiu, curatorul evenimentului.































