18.3 C
Târgu Jiu
miercuri, 16 septembrie 2026

Trei zile de cântec și tradiție la Baia de Fier! „Coborâtul oilor de la munte” revine cu o nouă ediție

2

Baia de Fier se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor și folclorului din Gorj. În perioada 18-20 septembrie, zona Peștera Muierilor va deveni locul de întâlnire pentru iubitorii de muzică populară, port tradițional și obiceiuri păstrate din generație în generație.

Primăria și Consiliul Local Baia de Fier organizează cea de-a 34-a ediție a Festivalului Folcloric Pastoral „Coborâtul oilor de la munte”, eveniment care se desfășoară în același weekend cu Festivalul „Arte, Tradiții, Meșteșuguri Peștera Muierilor”, ajuns la ediția a 3-a.
Manifestările încep vineri, 18 septembrie, de la ora 19:30, când pe scena amenajată în zona Peștera Muierilor este programat un spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Vor urca pe scenă artiști precum Roberta Crintea, Victorița Lăcătușu, Alexandra Bleaje, Larisa Cârlugea, Adriana Soreanu, Georgiana Bîrsac, Irinel Mortoga și Nicoleta Lătărețu.
Corpul de balet al Ansamblului „Doina Gorjului” va completa spectacolul, coregrafia fiind semnată de Valeriu Sarăolu, în timp ce orchestra ansamblului va fi dirijată de Florin Chirițoiu. Director artistic este Claudiu Topor.
Sâmbătă, muzica populară continuă
Programul continuă sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 18:30, cu noi spectacole și invitați.Pe scenă sunt anunțate Ansamblul „Mlădițe Băieșene”, Grupul Vocal „Băieșana” și Formația „Filon XX” Râmnicu Vâlcea. Publicul îi va putea vedea și asculta pe Simona Velicia Bîrdăcel, Larisa Cârlugea, Ilie Dură, Ileana Lăcăceanu și Elena Balan. Organizatorii promit astfel o seară dedicată folclorului și tradițiilor populare, într-un decor aparte, în apropierea Peșterii Muierilor.
Duminică, parada portului popular
Ultima zi a evenimentului este rezervată unuia dintre momentele spectaculoase ale manifestării. Duminică, 20 septembrie, de la ora 11:00, va avea loc Parada Portului Popular, în cadrul căreia își vor prezenta costumele și tradițiile ansambluri folclorice din mai multe județe. Alături de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” sunt anunțate ansambluri din Vâlcea, Argeș, Olt, Gorj, Teleorman și Mehedinți.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, Direcției Județene pentru Cultură Gorj, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școlii Populare de Artă „Constantin Brâncuși” și Căminului Cultural Baia de Fier.
Primarul Dumitru Turbăceanu: „Tradițiile ne adună din nou acasă”
Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, îi invită pe localnici și pe turiști să participe la eveniment și să redescopere tradițiile locului.
„Când toamna coboară peste munți, tradițiile ne adună din nou acasă. Primăria și Consiliul Local Baia de Fier vă invită la cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Folcloric Pastoral „Coborâtul oilor de la munte” și la Festivalul „Arte, Tradiții, Meșteșuguri Peștera Muierilor. Timp de trei zile, zona Peștera Muierilor va răsuna de cântecul ansamblurilor populare și al artiștilor invitați”, a spus alesul local din Baia de Fier.
Un weekend dedicat tradițiilor gorjene
Prin cele trei zile de spectacole, parade și întâlniri cu artiști și ansambluri folclorice, organizatorii își propun să păstreze viu spiritul tradițiilor locale și să aducă în fața publicului portul popular, cântecul și obiceiurile specifice comunităților din zona Olteniei.
Pentru Baia de Fier, „Coborâtul oilor de la munte” rămâne un eveniment cu o puternică încărcătură tradițională, iar ediția din acest an promite un weekend în care folclorul și atmosfera de sărbătoare vor pune din nou stăpânire pe zona Peștera Muierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.