De la ultima noastră referire pe tema Ierusalimului pământesc, am promis că ne vom referi la Regele Solomon, cel care a scris în peste trei mii de proverbe și o mie cinci cântări (3 Regi 5, 12) despre natură, despre animale, despre păsări, despre om, despre atâtea lucruri înțelepte, încât mulți au dorit să-l întâlnească și să-l cunoască îndeaproape, așa cum este cazul Reginei din Saba, ca o dovadă că pentru cel înțelept, totul devine important, nimic inutil și fără semnificație. Mintea senină și capacitatea de discernământ l-au făcut pe Mântuitorul Hristos Însuși să-l pomenească, vorbind despre Sine: „Înaintea voastră stă unul mai mare decât Solomon și voi nu vreți să-L ascultați” (Matei 12, 42). De fapt, Regele Solomon preînchipuie Logosul întrupat, Înțelepciunea personificată, cel care și-a făcut casă pe șapte stâlpi (Pilde 9). Toți cei care Îl ascultau, înțelegeau că El este «Sofia» întrupată, singurul suveran și proprietar adevărat al cuvântului, de vreme ce nimeni n-a mai vorbit ca El (Ioan 7, 46). Și atunci, ca și astăzi, într-o lume saturată de false învățături, duhuri înșelătoare sau profeții mincinoși, darul discernământului capătă o importanță majoră, mai ales că unii socotesc, prin lustruirea de cuvinte, că sunt în stare să deosebească binele de rău prin analiză mentală, pe baza datelor, a cunoștințelor, a experiențelor și a «personulității» lor, dar, discernământul presupune ceva mult mai mult! Prin analiza lucidă, suntem în stare să decelăm aceste cunoștințe în planul deciziilor zilnice și acest lucru prin iluminarea Duhului, care locuiește în templul inimii, gata să discearnă între ceea ce se cuvine și ceea ce nu se cuvine să acceptăm!
„Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ce este rău…” (3 Regi 3, 10).
În accepțiunea Sfântului Apostol Pavel, aceasta înseamnă: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere” (Efeseni 1, 17), cu mențiunea că Regele Solomon a primit acest dar dumnezeiesc, tocmai pentru că nu l-a avut în vedere pentru propriul lui bine, ci pentru ceilalți și pentru misiunea pe care o primise. Tinerețea lui Solomon avea nevoie urgentă de înțelepciunea dumnezeiască, iar, prima «lecție» practică indică tocmai rugăciunea pentru a primi darul înțelepciunii, manifestată ca discernământ, în termenii părinților ascetici, rugăciunea aflându-se în fruntea listei de virtuți. O a doua «lecție» vizează capacitatea noastră de selecție a ceea ce este important în viața noastră, iar, Solomon avea posibilitatea să ceară și altceva, cum ar fi bogăția, slava, puterea, sănătatea sau viața lungă. Dar, el a ales înțelepciunea și le-a primit și pe celelalte din belșug (Matei 6, 29; Luca 12, 27). Așadar, viața Regelui Solomon sugerează limpede o preocupare spre cele esențiale și de cinste cu adevărat în domnia lui, iar, din nou, apelând la Sfântul Apostol Pavel, acest lucru înseamnă: „Fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” (Filipeni 4, 8). Astfel, pe fondul biografiei înțelepte a Regelui Solomon apare și disponibilitatea de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darul primit și pentru viață, în general, iar, acest lucru este evident în înțelepciunea lui, care identifică lucrarea lui Dumnezeu începând cu părintele său David și continuând cu el însuși: „Tu ai făcut cu robul Tău David, tatăl meu, mare milă; şi, pentru că el s-a purtat cu vrednicie şi cu dreptate şi inimă curată înaintea Ta, nu ţi-ai luat această milă mare de la el; şi i-ai dăruit fiu pe tronul lui, precum şi este aceasta astăzi” (3 Regi, 3, 6). Se poate spune că în momentul în care cineva înțelege că „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este” (Iacov 1, 17), viața i se transformă într-o euharistie neîncetată, însoțită de uimire, în fața grijii părintești, tandre și ocrotitoare, de care simte că beneficiază din plin! Deci, ca exponent al vieții duhovnicești, înțeleptul rege Solomon ne arată o cale în două momente distincte: un prim moment cu caracter spontan și operant, de a-I cere lui Dumnezeu înțelepciunea, darul discernământului pentru orice demers spiritual în biografia noastră, urmat de un al doilea moment, cu caracter mai extins, de a-i dărui înțelepciunii o casă în mintea noastră pricepută, în inima noastră ascultătoare, pentru ca aceasta să-și găsească folosință în viață și să devină un bun al nostru! Iată, rugăciunea lui Solomon, apropiată de rugăciunea noastră, prin care înțeleptul rege ne spune: „Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ce este rău…” (3 Regi 3, 10).
„Eu ţi-am zidit templul pentru locuinţă, în care Tu să petreci în veci”!

Regele Solomon a fortificat Muntele «Moria», extinzându-i zidurile vechi, iar, de aici, denumirea de «Sion» se refereră, atât la citadela originală, cât şi la noul Munte al Templului. Iar, când a terminat totul, Regele Solomon i-a adunat pe oameni ca să-i vadă pe preoţi aducând «Chivotul Legii», un cufăr din lemn de acacia, din cortul în care era păstrat în Cetatea Sionului, Oraşul lui David, până în Templul unde era «Sfânta Sfintelor», mai ales că aceasta constituie o chestiune greu de rezolvat pentru orice acord de pace israeliano-palestinian cu privire la o împărţire a Ierusalimului. Sunt cunoscute unele teorii privitoare la dimensiunea Muntelui «Templului», care a fost extins mai târziu de Irod cel Mare, însă, majoritatea exegeților consideră acesta se ridicase pe stânca din interiorul Domului Stâncii musulmane. Se consideră că această misterioasă cavernă galbenă şi sinuoasă a fost la origine o cavernă funerară datând din jurul anului 2000 î.Hr. și se pare că s-a păstrat şi în tradiţia populară. Iar, când exilaţii s-au întors din Babilon în jurul anului 540 î.Hr., se spune că au găsit aici craniul lui Aravna Iebuseul. Ca urmare, «Mishna», o compilaţie de tradiţii orale ale evreilor din secolul al II-lea d. Hr., o numeşte «Mormântul Abisului», săpat de «teama oricărui mormânt din adâncuri», căreia musulmanii îi spuneau «Fântâna Sufletelor». Iar, atât evreii, cât și musulmanii cred că aici a fost creat Adam şi tot aici Avraam a fost cât pe ce să îl sacrifice pe Isaac. În scrieri apocrife este consemnat faptul că în anul 691 d. Hr., califul Abd al-Malik ar fi ales acest loc pentru înălţarea Domului pentru a crea un succesor musulman al Templului, dar, pentru evrei, Stânca reprezintă piatra de temelie a Templului de pe Muntele «Moria». Regele Solomon a adus jertfe la altar, apoi preoţii au transportat «Chivotul» în «Sfânta Sfintelor» şi l-au aşezat sub aripile celor doi imenşi heruvimi din aur. În «Sfânta Sfintelor», nu se mai aflau decât heruvimii şi «Chivotul», iar acesta având numai 1,3 pe 0,8 metri, conţinea tablele «Legii» lui Moise, mai ales că era un loc atât de sacru, încât accesul publicului era interzis! În acest loc inaccesibil se tăinuia divinitatea fără înfăţişare, a lui Iahve, o idee întâlnită doar la israeliţi. Iar, când preotul a ieşit în față, «norul» Prezenţei Divine dovedea că «Slava Domnului umpluse Casa Domnului» cu lumină necreată! În acest fel, Regele Solomon a sfinţit «Templul» înaintea poporului său, adresându-i-se lui Dumnezeu: „Eu ţi-am zidit templul pentru locuinţă, în care Tu să petreci în veci!”, iar Dumnezeu i-a răspuns lui Solomon: „Voi întări tronul regatului tău peste Israel în veci, precum i-am grăit lui David, tatăl tău!”. Se pare că aceasta a devenit prima dintre sărbătorile religioase care s-au transformat în mari pelerinaje din calendarul evreiesc, deoarece: „Solomon aducea de trei ori pe an jertfe de împăcare pe jertfelnicul pe care-l zidise Domnului”. Tocmai în acel moment, noţiunea de sfinţenie a lumii iudaice, creştine şi musulmane şi-a găsit locul etern, iar, evreii şi alte popoare ale Cărţii cred că Prezenţa Divină nu a părăsit niciodată Muntele «Templului» și Ierusalimul va deveni locul suprem de pe pământ unde omul poate să comunice cu Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi





























