Deși probleme precum depresia, anxietatea, atacurile de panică sau ADHD-ul au devenit subiecte tot mai prezente în spațiul public și în conversațiile zilnice, teama de judecata celor din jur rămâne o barieră majoră în calea tratamentului.
Maria Mădălina Popa-Donoiu, medic psihiatru la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, spune că mulți oameni aleg încă să sufere în tăcere. Își ascund medicamentele, nu le spun celor dragi că merg la psiholog sau psihiatru și ajung la cabinet abia după luni sau ani de chin, din teama de „ce va spune lumea” și de teama vechilor etichete.
„În ultimii ani, psihiatria a devenit mai prezentă, mai vocală și, cred eu, tot mai necesară.
Depresie, anxietate, atacuri de panică, insomnie, ADHD – sunt cuvinte pe care le auzim acum aproape zilnic. Au intrat în limbajul comun, se vorbește despre ele la televizor, pe internet, între prieteni, la serviciu. Oamenii încep să recunoască mai ușor anumite simptome și să înțeleagă că sănătatea mintală chiar face parte din sănătatea generală.
Și totuși, când vine vorba despre propria suferință, parcă lucrurile se schimbă.
Există încă oameni care iau tratament psihiatric fără să știe nimeni. Care ascund cutia de medicamente. Care nu spun familiei că au fost la psihiatru. Care ajung la consultație după luni sau ani în care au încercat să ducă singuri lucrurile, pentru că le-a fost teamă de ce va spune lumea.
Asta mi se pare greu de împăcat cu felul în care privim restul medicinei. Mergem la cardiolog când avem o problemă cu inima, la gastroenterolog când avem simptome digestive, la neurolog când apare ceva care ne îngrijorează. Luăm tratament pentru tensiune, diabet, colesterol, tiroidă și nu simțim nevoia să ascundem asta.
Dar dacă trebuie să mergem la psihiatru, apare imediat o altă întrebare: «Dar dacă află cineva?» Și, undeva în spatele ei, încă există ideea aceea veche: «Eu nu sunt nebun.»
Cred că acesta este unul dintre lucrurile de care psihiatria încă nu a reușit să scape. Stigmatul construit în zeci de ani nu dispare doar pentru că acum vorbim mai mult despre anxietate pe internet. Și nici nu va dispărea prea curând dacă nu renunțăm la prejudecăți.
O tulburare depresivă nu este un defect de caracter. Un atac de panică nu este dramatism și dorință de a fi în centrul atenției. Tulburarea obsesiv-compulsivă nu înseamnă că cineva este «mai ciudat», iar faptul că ai nevoie de tratament psihiatric nu spune nimic rușinos despre cine ești.
Și nici nu cred că trebuie să ajungem în punctul în care lucrurile devin foarte grave ca să ne punem problema că trebuie să cerem ajutor.
Da, merg la psihiatru.
Da, urmez un tratament.
Da, am nevoie de ajutor.
Pot fi afirmații firești în anumite momente ale vieții noastre.
La fel de firesc cum am spune că avem diabet, hipertensiune sau orice altă problemă de sănătate.
Sănătatea mintală nu ar trebui să fie partea din sănătatea noastră despre care încă vorbim pe ascuns”, spune medicul Maria Mădălina Popa-Donoiu.
