A șasea ediție a Galei Femeilor de 10 a avut loc joi, 24 septembrie, începând cu ora 17:30, la Sala Rosa Riviera Târgu Jiu – aparținând de Anna Events, a avut loc un eveniment de suflet organizat de Asociația Uniunea Femeilor din Gorj, dedicat femeilor care inspiră, construiesc și aduc valoare comunității noastre.
În eleganta și spațioasa sală Rosa Riviera, s-au adunat peste 150 de persoane, marea lor majoritate fiind femei. Una dintre mese a fost rezervată delegației Mișcării Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului alcătuită din general Mirela Cocheci (vicepreședinte) și soțul acesteia, Ovidiu, veniți de la Petroșani și comisarii gorjeni, Gigi Bușe, Valentin Pilică și Iulian Moțescu.
La intrarea în sală, toți participanții au fost întâmpinați cu pâine și sare.
Cele două prezentatoare ale festivității de gală au fost: Andreea Tudorescu, femeia care a venit cu ideea de a organiza Gala Femeilor de 10. O idee care, în timp, a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții ale AUFG. Andreea este membră fondatoare și implicată activ în proiectele Asociației.
Loredana Pupăzan este membră activă AUFG încă de la începuturi, omul care reprezintă cu profesionalism Asociația și în emisiunea „Ecouri Gorjene”, realizată la postul de televiziune, Gorj TV. Amândouă, în această seară, ca și la celelalte ediții, au dat glas și emoție poveștilor femeilor premiate.
Pentru început, a fost prezentată o retrospectivă a galelor anterioare și scopul realizării acesteia: „Ne-am dorit să promovăm excelența și implicarea. Să celebrăm femei care schimbă destinul, care construiesc lucruri durabile și care transformă propriile povești în surse de inspirație pentru ceilalți. Femei care devin prin ceea ce fac surse de inspirație pentru ceilalți. De șase ediții, Gala Femeilor de 10 ne aduce împreună, pentru că excelența merită să fie văzută, apreciată și celebrată. Cinci ediții în care am întâlnit femei extraordinare și am descoperit destine care merită cunoscute. Cinci ediții în care am celebrat curajul de a visa, puterea de a construi și bucuria de a reuși. De fiecare dată ne-au inspirat prin ceea ce sunt, prin ceea ce fac și prin impactul pe care îl lasă în jurul lor, pentru că excelența devine și mai valoroasă atunci când este împărtășită, iar povestea continuă.”
Simona Rădoi, președinta Asociației Uniunea Femeilor din Gorj (AUFG), a înmânat primul trofeu doamnei Rodica Bianchi – contabil AUFG, motivând că este „omul care ne sprijină cu seriozitate, responsabilitate și multă răbdare în tot ceea ce înseamnă partea administrativă a Asociației”, iar pe următorul, domnișoarei Corina Măruțoiu – asistent social și membru activ al AUFG, o femeie implicată, activă și mereu aproape de oameni.
Premiul Special pentru Excelență a fost atribuit omului de afaceri Călin Lemnaru
Începând cu această ediție, a fost premiat și parteneriatul, iar AUFG a oferit pentru prima dată, în cadrul acestei gale, un premiu și unui bărbat. Un „Premiu Special de Excelență” omului de afaceri Călin Lemnaru, pentru susținerea și implicarea activă în proiectele și activitățile acestei asociații. „Există oameni care nu au
nevoie de multe cuvinte pentru a demonstra că sunt alături de tine. Domnul Călin Lemnaru este unul dintre acești oameni. De câte ori i-am cerut sprijinul pentru AUFG și pentru proiectele noastre, a fost lângă noi. De aceea, Premiul Special pentru Excelență este felul nostru de a spune: Vă mulțumim pentru încredere, pentru sprijin și pentru că, de fiecare dată când am avut nevoie, ați fost acolo!”
FEMEILE DE 10 ALE EDIȚIEI A VI-A
Rând pe rând a fost acordat Trofeul „Femei de 10” următoarelor laureate:
– Loredana Bălan – Antreprenor
– Cristina Țipluică – Antreprenor
– Mioara Dinoiu – Meșter popular din Polovragi
– Ana-Maria Mitroi – Jurnalist
– Nuți Tapotă Lătărețu – Artist popular
– Aura Stoenescu – Instructor arte muzeu
– Simona Coleașă – Medic alergolog la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
– Olivia Argintaru – Judecător
– Tatiana Grecu – Medic ATI la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
– Irina Teodosescu – Psiholog
– Elena Pomană – Autor și jurnalist
– Raluca Lăpădat – Antreprenor
Fiecare dintre ele are o poveste. Fiecare a parcurs un drum. Fiecare a lăsat ceva frumos în comunitatea noastră. Le felicităm și le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă!
O Diplomă de Excelență a primit Claudia ȘERBAN, care își desfășoară activitatea la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Dizabilități și este navigator oncolog.
O Gală a femeilor nu putea fi completă fără emoție și eleganță, realizate prin muzică și prezentare de modă. Cei care ne-au oferit momente artistice deosebite au fost:
– Cătălin Stepa – invitat special, pentru energia și frumusețea momentului artistic.
– Bianca Constantinescu – pentru sensibilitatea și emoția aduse pe scena Galei.
– Grupul vocal cameral „SOL MUSIC” al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” – pentru eleganța și frumusețea muzicală oferite publicului nostru.
– Marius Florea – profesor, orchestrator, compozitor, violonist și fiul său Adonis.
Iar prezentarea de modă a fost realizată de D Fashion Boutique Vâlcea, Divine Models by Dalia Florescu.
Tuturor le mulțumim că au transformat această seară într-o amintire pe care o vom păstra vie în suflet și amintirile noastre!
Mesaje ale laureatelor
„Am avut onoarea, în această seară, să fiu nominalizată, de către Asociația Uniunea Femeilor din Gorj, la GALA FEMEILOR DE ZECE, un eveniment dedicat femeilor puternice, care au reușit să se remarce pe plan profesional și să aibă un cuvânt de spus la nivelul acestui județ sau în afara lui. În cadrul ediției cu numărul șase, găzduită de către Anna Events din Târgu Jiu, am primit, alături de alte femei deosebite, aprecieri sincere, aplauze, flori și chiar o distincție care va ocupa permanent o poziție importantă nu doar în biroul meu! Nu pot decât să mulțumesc AUFG și tuturor femeilor de zece care au considerat că și eu pot să fiu în rândul lor și, totodată, să mă bucur că această Asociație a reușit să strângă alături oameni deosebiți care se
gândesc și la semenii lor. Vorbesc de persoane care fac cinste profesiei în care activează, fie că provin din domeniul, vital, medical, fie din cel juridic, educațional, antreprenorial, cultural și social. Încurajez și susțin astfel Asociația Uniunea Femeilor din Gorj să continue această Gală care produce bucurie și un sentiment de apreciere pe care, din păcate, societatea l-a cam uitat! Mulțumesc!” a spus jurnalista Anamaria Mitroi, una dintre laureate.
„Cred că meritați și voi să vi se spună cât de mult contează ceea ce faceți. Puneți atâta suflet în a celebra alte femei, iar în această seară s-a simțit din plin. Vă admir pentru energia, dăruirea și bucuria cu care construiți toate aceste momente. Și mă bucur că am avut ocazia să vă cunosc și altfel. Să facem lucruri frumoase împreună și să văd cât suflet puneți și acolo unde nu sunt lumini, scenă sau aplauze. Vă prețuiesc tare și mă bucur că drumurile noastre s-au întâlnit. Sunteți și voi, fără îndoială, Femei de 10!”, a spus și Elena Pomană.
Mesajul MNADOR
Doamna general Mirela Cocheci, purtător de cuvânt al Mișcării Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului (MNADOR), a transmis, în numele organizației, un mesaj de respect, prețuire și solidaritate, tuturor femeilor cărora le este dedicată această gală.
„O femeie de 10 nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă demnitate. Înseamnă femeia care a avut puterea să se ridice atunci când viața a pus o la încercare. Femeia care a cunoscut dezamăgirea, dar nu a renunțat să creadă. Femeia care a fost rănită, dar nu a uitat să iubească. Femeia care, atunci când a întâlnit uși închise, a găsit puterea de a-și construi propriul drum. MNADOR reafirmă cu acest prilej un adevăr fundamental: Demnitatea nu este un privilegiu. Este un drept. Dreptul de a fi respectată. Dreptul de a fi ascultată. Dreptul de a-și exprima liber vocea și gândul. Dreptul de a trăi fără teamă, fără umilință și fără violență. Dreptul de a-și urma visurile, de a-și construi destinul și de a fi apreciată pentru valoarea sa. Drepturile omului nu trebuie să rămână doar cuvinte înscrise în legi, convenții sau declarații. Ele trebuie să existe în viața de fiecare zi. În respectul pe care îl acordăm celui de lângă noi, în refuzul de a rămâne indiferenți în fața nedreptății, în mâna întinsă unui om aflat în dificultate, în curajul de a spune, atunci când este nevoie «Te vedem. Te auzim. Suntem alături de tine». Acesta este un și unul dintre sensurile profunde ale solidarității umane. Pentru că o comunitate adevărată nu este alcătuită doar din oameni care trăiesc în același loc. Este alcătuită din oameni care știu să se sprijine, să se respecte și să se ridice unii pe alții. De aceea MNADOR apreciază și salută inițiativele care aduc în lumină valoarea, contribuția și poveștile femeilor din comunitate. Adresăm felicitări Asociației Uniunea Femeilor din Gorj, președintei Simona Rădoi, organizatorilor și tuturor celor care au făcut posibilă această a șasea ediție a Galei Femeilor de 10. Iar tuturor femeilor cărora le este dedicată această seară le transmitem un mesaj simplu: Nu trebuie să fiți perfecte pentru a fi extraordinare.
Adevărata putere nu înseamnă să nu cazi niciodată. Înseamnă să te ridici. Înseamnă să continui chiar și atunci când ți-e teamă. Nu înseamnă să nu fii vulnerabilă. Înseamnă să transformi vulnerabilitatea în curaj. Și poate că adevărata măsură a unei «femei de 10» nu se găsește într o cifră, într-un titlu sau într-o distincție, ci în urmele de bine pe care le lasă în viețile celor pe care îi întâlnește”.
Recunoștință tuturor celor care au făcut posibilă această gală
La final, doamna Simona Rădoi, a mulțumit tuturor pentru implicare și reușita acestei gale. „Andreea și Loredana, vă mulțumesc! Pentru implicare. Pentru idei. Pentru energie. Pentru loialitate. Pentru toate momentele în care ați fost acolo. Și, mai ales, pentru că ați pus fiecare câte o parte din sufletul vostru în ceea ce înseamnă astăzi AUFG”.
„Mulțumim tuturor:
– SPONSORI: Roxy Photo Corner, Robleo, SC Darpredmar Pan SRL, Florăria Pamico, EvoQ – Claudia Toma, Mary Flori – Piața Mare Târgu Jiu, Colțul cu Flori
– PARTENER: Anna Events
– PARTENERI MEDIA: Gorj TV, Tele 3 TV, Nănuți Gabriel și Gigi Bușe
– SONORIZARE: Gabi Olteanu
– IMAGINE ȘI PROMOVARE: Florin Bordeianu
– ROCHII ASIGURATE DE: D Fashion Boutique Vâlcea, Divine Models by Dalia Florescu
Mulțumim celor care au sponsorizat, celor care ne-au fost parteneri, celor care au promovat, celor care au filmat, fotografiat, prezentat, cântat, celor care au oferit servicii și celor care au pus umărul, fiecare în felul său, la această seară. Fiecare gest a contat. Fiecare om a contat. Pentru că această Gală a Femeilor de 10 nu este doar despre trofee. Este despre recunoaștere. Este despre respect. Este despre modele. Este despre povești care merită spuse. Este despre femei care, prin ceea ce fac, fac comunitatea noastră mai frumoasă. Iar pentru noi, la Asociația Uniunea Femeilor din Gorj, este despre un crez pe care îl purtăm mereu în suflet: „UNDE-I UNA, SUNTEM TOATE!” Vă mulțumim că ne sunteți alături și că, împreună, facem ca binele să se vadă, să se audă și să meargă mai departe”.
Așadar, pe 24 septembrie, la Anna Events Târgu Jiu, am avut bucuria de a trăi împreună o nouă poveste a Galei Femeilor de 10, ediția a VI-a. A fost o ediție în care poveștile femeilor deosebite din Gorj au fost puse în lumină, într-o atmosferă plină de emoție, talent și bucurie. A fost o seară despre femei. Despre oameni. Despre recunoștință. Despre emoție. Despre puterea de a face bine. A fost o seară în care am aplaudat femei care, prin profesia lor, prin talent, prin dăruire și prin felul în care aleg să fie aproape de oameni, ne demonstrează că adevărata valoare se vede în ceea ce lași în urma ta.
Felicitări Asociației Uniunea Femeilor din Gorj pentru continuitatea și frumusețea acestui proiect!
Gigi BUȘE































