Peste 500 de persoane au participat la ediția din acest an a evenimentului PROMENADA INIMILOR, în Parcul Coloanei fără Sfârșit, din municipiul Târgu-Jiu.
Ediția 2026 a evenimentului intitulat PROMENADA INIMILOR a fost organizată de către Rotary Club Târgu-Jiu, iar participanții au făcut din acest eveniment un mesaj pentru sănătate, mișcare și prevenție. Astfel, începând cu ora 10.00, duminică 27 septembrie, cei care au răspuns invitației de a participa la eveniment s-au reunit în Parcul Coloanei fără Sfârșit din reședința județului Gorj, pentru o zi dedicată sănătății inimii și unui stil de viață activ.
PROMENADA INIMILOR a îmbinat mișcarea în aer liber a participanților cu socializarea și implicarea comunității. Organizatorii activității amintite au transmis în acest fel un important mesaj despre prevenție și grija pentru sănătatea cardiovasculară: ,,Am mers împreună pentru stil de viață activ, am transmis un mesaj puternic despre prevenție și grijă pentru inimă. Am demonstrat că, atunci când comunitatea se mobilizează,
lucrurile frumoase se întâmplă! Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi – participanți, voluntari, parteneri și susținători! Peste 500 de participanți. O singură comunitate. Mii de pași pentru sănătate. Ne vedem la următoarea ediție!”, este mesajul transmis de către reprezentanții Rotary Club Târgu-Jiu.
La fel ca și în anii precedenți, ediția 2026 a evenimentului PROMENADA INIMILOR, organizată de către ROTARY CLUB Târgu-Jiu s-a dovedit a fi un real succes, inimile a peste 500 de participanți bătând la unison într-o activitate caracterizată de energie, voie bună, mișcare și multă implicare!
Marius STOCHIȚOIU































