-V.G. Sfinte Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, la mormântul de lângă mănăstire vin mereu pelerini din toate colțurile țării și chiar din toată lumea, pentru a se ruga cu smerenie și pentru a-și afla liniștea sufletului, într-o toamnă când frunzele îngălbenesc și sufletele cernite caută ocrotire și alinare!
-Sf. A. Dragul meu ocrotit, fie ca locul acesta dăruit pentru odihna trupului meu și care este binecuvântat de Dumnezeu să-ți amintească mereu de omul cel căzut între tâlhari, pe când se pogora din Ierusalim în Ierihon (Luca 10,30), adică, Adam căzut din Rai în lumea aceasta, cu toţi urmaşii lui știuți și neștiuți
-V.G. Bine, bine, dar, omul acesta caută ocrotirea Lui Dumnezeu și a rugăciunii tale!
-Sf. A. Pentru el s-a pogorât din ceruri Samarineanul milostiv. El ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici, cum să ne purtăm într-o lume cu viclene primejdii, cine ne cheamă Acasă şi cine ne întinde momeli! Că de la cârma minții atârnă încotro pornim şi unde să ajungem!
,,Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare”!
-V.G. Cum reușești să vezi supărarea din sufletul omului?
-Sf. A. De viaţa altora în afara zidurilor teologiei, am fost în cea mai perfectă indiferență şi necunoştinţă! Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare! Vorbirea mi-a fost urâtă de unii, de când mă ştiu, chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior! Teza de licenţă în «Academia Teologică» rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti», iar, când terminam teologia, prin 1933, aveam sădită în suflet nădejdea că Dumnezeu vede cu ce preţ cauți binele altora şi nu pe al tău!
-V.G. Sfinte Arsenie, te rog, rupe orice blestem ereditar care ar putea opera în linia familiei mele, orice tipar de păcat care se repetă generaţie după generaţie, fiecare boală care trece de la părinţi la copii ca o moştenire blestemată, fiecare sărăcie cronică ce pare imposibil de depăşit, fiecare dependenţă care înrobeşte şi distruge, fiecare tendinţă spre depresie, anxietate şi frică!
-Sf. A. Tu, să ai numai frica de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii, deoarece frica iscată de grjile lumești paralizează şi împiedică viaţa deplină, şi declară libertate totală asupra urmaşilor tăi, pentru ca atunci: copiii, nepoţii şi strănepoţii tăi să fie liberi de toate aceste cătuşe, ca să trăiască sub binecuvântare şi nu sub blestem, ca să prospere în tot ceea ce fac, să fie capul şi nu coada, ca să fie sus şi nu jos, ca să dea cu împrumut multora şi să nu ia cu împrumut de la nimeni, ca Domnul să poruncească binecuvântare asupra hambarelor lor şi asupra a tot ceea ce îşi pun mâna!
-V.G. Tocmai de aceea, Sfântule, fie ca munca mea să fie binecuvântată şi productivă, fie ca mâinile mele să execute cu excelenţă tot ceea ce trebuie făcut, fie ca mintea mea să fie creativă şi eu o persoană care rezolvă probleme, fie ca gura mea să rostească cuvinte care zidesc şi nu pe cele care distrug, fie ca reputaţia mea să fie protejată de orice calomnie şi defăimare, fie ca numele meu să fie ţinut minte spre bine şi nu spre rău, fie ca eforturile mele să fie răsplătite pe bună dreptate, fie ca venitul meu să rămână suficient, nu doar pentru a-mi satisface nevoile de bază ci, şi pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, pentru a contribui la lucrarea lui Dumnezeu, pentru a investi în Împărăţia veşnică ce nu poate fi văzută cu ochii fizici şi este mai reală decât orice există în lumea materială şi trecătoare!
-Sf. A. Dragul meu ocrotit, oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalți! Dumnezeu vede cu ce preţ cauți binele altora şi nu pe al tău! Dacă un asemenea om, cu lanțuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu duce cu sine decât o groază de păcate, cu atât mai mult, noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranță și nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej! Nu trebuie decât să-l vedem, ca să nu dărui celorlalți după cum merită, ci, după cum au nevoie!
,,E mai bine a fi smerit, decât a şti ce este smerenia”!
-V.G. Sfinte Arsenie, ce deosebire este între «conștiința eului» ocrotit de oameni și conștiința omului ocrotit de Dumnezeu?
-Sf. A. În «conştiinţa eului», omul se înţelege ca centru al lumii şi îşi reduce la el toate elementele existenţei de care se ştie conştient, pe când în sfera «conştiinţei religioase», dimpotrivă, omul se descoperă în întregime dependent de o putere care îl depăşeşte, care îl pătrunde şi îl atrage spre ea. Iată la ce adâncimi se dă războiul nevăzut!
-V.G. Doresc să-mi spui ceva mai mult despre această conștiință care ne apropie tot mai mult de Dumnezeu!
-Sf. A. Pe «conştiinţa religioasă» se altoieşte smerenia, mama tuturor virtuţilor, iar, pe cealaltă, pe «conştiinţa eului», însă, se grefează independenţa, neascultarea îndărătnică, trufia, căpetenia răutăţilor. Şi una şi alta au expresia lor exterioară văzută: una este dragostea ascultării desăvârşite (Filipeni 2, 2-5), iar, cealaltă, îndărătnicia şi toată răzvrătirea, dar, să știi că «focul» și pârjolul acestui «război», nu-l stinge decât smerenia, «dulama» lui Dumnezeu. E mai bine a fi smerit, decât a şti ce este smerenia!
-V.G. Sfinte Arsenie , putem înțelege întotdeauna poruncile Lui Dumnezeu?
-Sf. A. Să ştiţi că poruncile Domnului sunt poruncile vieţii şi voi aveţi multe greşeli faţă de viaţă, faţă de viaţa voastră, faţă de viaţa copiilor voştri şi faţă de viitorul neamului! Ascultaţi, că nu vă grăiesc din cărţi şi peste puterile voastre de înţelegere. Uite, de aici, din uşile împărăteşti, numai noi, preoţii, vă grăim! Şi vă spunem că avem canonul să vă ascultăm necazurile! Iar, când este unul mai curat, zicem: bine că mai este unul mai neticăloşit de păcate şi atunci ne-am odihnit! Şi am simţit bucurie când a venit un creştin mai depărtat de păcate. Şi atunci ne-am odihnit!
-V.G. Noi, oamenii, ne odihnim în Dumnezeu sau Dumnezeu se odihnește în noi?
-Sf. A. Dragul meu, în primele veacuri ale creştinismului, toţi creştinii se numeau sfinţi pentru că zilnic se mărturiseau şi se împărtăşeau, şi se împărtăşeau de viaţa de dincolo, căci mărturisindu-L pe Dumnezeu, ei plecau la treburile lor zilnice şi se trezeau arestaţi sau li se tăia capul pentru credinţa în Hristos! Întru aceştia se odihnea Dumnezeu! Despre aceasta vi s-ar putea ţine o predică morală! Trageţi-vă singuri înţelesurile din aceste cuvinte: «Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru Sfinţi Te odihneşti!».
-V.G. Deci, să avem în vedere, ce plată vrem, pentru a fi ocrotiți de Dumnezeu!
-Sf. A. Vreţi plata Duhului Sfânt? Odihniţi-L pe Dumnezeu întru voi! Cealaltă plată nu e decât pedeapsă şi pe asta nu o vreţi! Altă plată nu este! Dumnezeu în Treime locuieşte în oameni asemenea soarelui care este unul singur, dar dă lumină, căldură şi nu este Lumina care vă arde, ci, e Lumina de pe Muntele Taborului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
