Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne cheamă ca prin iubirea vrăjmașilor, dacă în inima noastră, noi suntem în pace cu ei și le dorim binele, atunci suntem alții, crescând în bunătate și în smerenie!

În Duminica a 19-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36 (Predica de pe munte. Iubirea vrăjmașilor); glas 1, voscr.7, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, textul care se citește din Sfânta Evanghelie face parte din cuvântul Mântutorului Iisus Hristos, cunoscut în Sfintele Evanghelii sub denumirea de «Predica de pe munte», pe care o găsim la Sfântul Evanghelist Luca, în doar 30 de versete (6, 20 49), iar, varianta acestei duminici cuprinde câteva versete (6, 31 36). Desigur, poruncile lui Dumnezeu le vedem paradoxale pentru că necesită sfințenie ca să le înțelegi, așa cum este greu să înțelegi porunca Lui de a-ți iubi vrăjmașii, dacă nu ai avea în suflet puterea de a-i înțelege pe oameni și de a-i iubi! Iar, porunca presupune că noi suntem oameni sfinți, credincioși îndreptați pe calea sfințeniei, că noi suntem niște oameni care ne luptăm și biruim patimile și de aceea putem iubi pe tot omul și nu doar pe cei care ne iubesc, deci, că putem iubi curat, sfânt, cu conștiință duhovnicească! Pentru că Domnul nu ne-a cerut ca să ne prețuim vrăjmașii, având o atitudine distantă sau să îi ajutăm, dar să fim nepăsători față de mântuirea lor, ci ne-a spus că trebuie să ne asumăm iubirea pentru vrăjmașii noștri! A iubi pe cineva înseamnă a-l avea mereu în inima ta, să te rogi pentru el și să îi dorești mereu binele. Iar, ca să știi cine sunt vrăjmașii, trebuie să îți cunoști mai întâi prietenii, și dacă nu știm bine cine sunt vrăjmașii noștri, cei care ne stau împotrivă și ne vor răul, nu pierdem nimic, pentru că trebuie să-i iubim pe vrăjmași, ca și pe prieteni, pe cei cunoscuți, ca și pe familia noastră. De bună seamă, că, atunci când îi confundăm pe prieteni cu dușmanii, Însuși Domnul ne-a spus că prin iubirea noastră față de vrăjmași, aceștia devin altceva decât sunt, în pofida faptului că ei încearcă mereu să ne umilească, să ne nedreptățească, să ne ponegrească și să ne minimalizeze însușirile noastre pozitive, fiindcă, Dumnezeu ne cheamă ca prin iubirea vrăjmașilor, dacă în inima noastră, noi suntem în pace cu ei și le dorim binele, atunci suntem alții, crescând în bunătate și în smerenie!

,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi le şi voi asemenea”!

Așadar, în Duminica a 19-a după Rusalii, după ce am simțit cu emoție ocrotirea «Acoperământului Maicii Domnului», Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos exprimă compasiunea și solidaritatea cu cei în nevoință, prin imperfecțiunea unei societăți nedrepte care i a făcut pe mulți victime ale ei, de aceea, cuvintele Lui nu sunt antisociale, nu sunt falimentare, nu sunt anacronice, cu atât mai mult cu cât cuvintele Lui sunt expresia solidarității cu cei în nevoi și ajutorarea acelora care, în mod justificat, au nevoie de compasiunea noastră. În acest fel trebuie înțelese cuvintele lui Iisus, nu ca fiind un fel de filosofie socială bazată doar pe relații de profit. Cuvintele Domnului exprimă o filosofie umană, bazată pe compasiune și pe solidaritate cu cei în lipsă, și nu de exploatare și nedreptățire a lor, de aceea, Mântuitorul ne sfătuiește și ne îndeamnă ca să împrumutăm pe cel îndreptățit la aceasta, dar fără să mai așteptăm să primim înapoi ceea ce am oferit, mai ales că textul Evanghelic o spune astfel: „Zis a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este”( Luca 6, 31-36), astfel că această iubire paradoxală pentru dușmani, tocmai prin faptul că e imposibilă în cadrul rațiunii umane, pare a fi singura în măsură să activeze potențialități ale sufletului, care stau în formă latentă și care devin active numai prin harul lui proniei divine, fiindcă, numai Dumnezeu ne cheamă ca prin iubirea vrăjmașilor, dacă în inima noastră, noi suntem în pace cu ei și le dorim binele, atunci suntem alții, crescând în bunătate și în smerenie!

,,Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este”!

Ca urmare, Iubim pe păcătos, dar, nu ca autor al răului, ci, ca pe un potențial convertit la bine, iar, porunca iubirii vrăjmașilor nu înseamnă renunțarea de a lupta împotriva nedreptății, deoarece, răul și nedreptatea trebuie eradicate dintre noi, dar autorul lor trebuie iubit, însă nu ca pe un autor al acestora, ci ca pe un potențial convertit la bine! Deci, ne împotrivim răului, nedreptății și fărădelegii, dar în același timp, ne rugăm pentru făptașii lor cu speranța regăsirii și întoarcerii lor de la rău spre mai bine! În aceasta constă iubirea de care vorbește Iisus Hristos, manifestată față de vrăjmași, adică o iubire îndreptată spre omul pătimaș și vrăjmaș care stă legat de răutatea din el. Aceasta e rațiunea pentru care Biserica s a rugat din toate vremile pentru conducători nevrednici, pentru cei din fruntea orașelor și ai satelor care de multe ori, nu s au arătat demni de misiunea lor și de stima obștească. Prin astfel de rugăciuni, Biserica n a pactizat cu nedreptatea și răul produse de către cei ajunși în vârful piramidei, acoperind fărădelegile și nedreptățile lor, ci a sperat, și speră, ca Dumnezeu să i lumineze și astfel poporul să beneficieze de pe urma întoarcerii lor de la rătăcirea care i stăpânește. În loc de concluzie, să spunem că Domnul ne cheamă la a crește mereu în sfințenia Lui, la a nu fi ca lumea obișnuită, la a nu fi ca lumea care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, iar, cei întăriți duhovnicește, cei întăriți în credință, iartă, tocmai pentru că înțeleg slăbiciunile oamenilor, și, mai ales, știu că marea judecată a tuturor nu se face aici, în istorie, când noi putem să îl aruncăm pe cineva în închisoare, să îl sărăcim, să îl excludem din societate sau să îl omorâm, ci marea judecată este a Lui Dumnezeu, adevărata răsplătire și mântuire a noastră, căci, toți vom fi cât suntem, vom fi cei care suntem înaintea Lui și nimic mai mult sau mai puțin, referindu-ne la omul trăitor, neînduhovnicit, care nu poate să accepte în inima lui și să împlinească această poruncă a lui Dumnezeu! Într-o lume secularizată, vedem oameni care se ceartă pentru nimicuri, care omoară pentru câteva sute de lei, care se prostituează faptic sau moral pentru a fi într-un anume anturaj, într-o anume conjunctură și care, pentru a rămâne acolo, sunt în stare să facă cele mai neverosimile compromisuri, pentru că știu, că dacă vor ieși din sistem, din anturaj, din prietenia cu alți oameni corupți ca și ei, răzbunarea va fi dură! Oamenii se tem de excludere, de singurătate, de părăsire, pentru că vor, cu tot dinadinsul, să fie cei mai bogați, cei mai puternici, vor să fie în prim-plan, să nu plece de la pozițiile privilegiate, chiar dacă, pe dinăuntru, reprezintă doar niște caricaturi umane! Însă, Domnul, paradoxal, ne cere să îi iubim pe toți, buni sau răi, prieteni sau dușmani, lăsând unora falsa impresie că El este lipsit de discernământ, de ierarhia valorilor. Tocmai în momentul în care Domnul, prin porunca iubirii vrăjmașilor, ne arată că adevărata ierarhie a valorilor e în funcție de sfințenia personală și nu de poziția socială, că El nu ne vrea creștini pentru lumea de azi sau de mâine, ci ne vrea creștini pentru Împărăția Lui, când ne cheamă ca prin iubirea vrăjmașilor, dacă în inima noastră, noi suntem în pace cu ei și le dorim binele, atunci suntem alții, crescând în bunătate și în smerenie!
Profesor dr. VASILE GOGONEA