Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj vor desfășura, pe parcursul lunii noiembrie, acțiuni de control în trafic, pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic.
Oamenii legii vor verifica legalitatea transportului rutier de persoane, starea tehnică a autovehiculelor, dar și dacă acestea sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, vor fi vizate comportamentele periculoase la volan.
În contextul temperaturilor scăzute și al condițiilor meteo specifice acestei perioade, polițiștii le recomandă șoferilor să acorde o atenție sporită pregătirii autoturismelor înainte de plecarea la drum.
Conducătorii auto trebuie să verifice sistemul de frânare, instalația de iluminare și ștergătoarele, să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față.
De asemenea, anvelopele de iarnă sunt obligatorii atunci când autovehiculele circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada calendaristică.
Polițiștii le atrag atenția șoferilor să evite manevrele riscante și să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice.
Acțiunile au ca scop reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței rutiere în sezonul rece.































