În depozitele Complexului Energetic Oltenia sunt peste 500.000 de tone de cărbune, iar în opinia secretarului de stat în Ministerul Energiei, Casian Nițulescu, situația arată „binișor”. Când vine vorba de gaze, acesta a declarat că sunt în depozite cantități mai mici față de anul trecut, la fel și rezervele de apă, care sunt îngrijorător de scăzute. „Consumul de energie electrică din vârf de seară de iarnă este estimat să ajungă la 9.600 MW. (…) Nu stăm atât de bine cum ne așteptam″, a mai spus secretarul de stat.
„Nu stăm nici rău”
Casian Nițulescu a declarat după ședința Comandamentului Energetic de miercuri că se aștepta ca situația stocurilor să fie mai bună: „Pot să vă răspund cu curaj, că nu stăm atât de bine cum ne așteptam, dar nici rău. Nu pot să plec din start cu foarte mult optimism. Rezervele de gaze naturale sunt mult mai scăzute față de ce a fost anul trecut, cu o diferență la ora actuală de aproximativ 362 milioane metri cubi, adică e o diferență substanțială, care se va regăsi din mai multe puncte de vedere, atât la consumuri, cât și la anumite costuri.
Avem un consum, de exemplu, în ziua de azi, de 36 de milioane metri cubi, puțin neașteptat, și există și posibilitatea, să nu zic riscul, ca în lunile ianuarie-februarie, când temperaturile vor scădea la nivel național, să se ajungă chiar și la un consum mult mai mare, de 60 de milioane metri cubi. Dar relația transfrontalieră este îmbucurătoare, pe anumite rute de interconectare se va crește capacitatea de livrare de gaze până la 27 de milioane metri cubi, iar furnizorii sunt pe fază″, a spus secretarul de stat.
Rezervele de cărbune, rezonabile. Rezervele de apă, la cel mai mic nivel
„Rezervele de cărbune, să zicem că stăm binișor, la circa 579.000 de tone”, a precizat Casian Nițulescu.
În depozitele carierelor și termocentralelor CEO sunt peste 500.000 de tone de lignit, arată o situație de ieri. Astfel, la Turceni sunt 315.000 tone, o cantitate foarte mare, dat fiind faptul că singurul grup de la SE Turceni suferă dese avarii, cărbunele rămânând nears, la cariera Roșiuța sunt 100.000 de tone, iar în depozitele de la Jilț, 60.000 de tone.
Cu privire la rezervele de apă, secretarul de stat a mai spus: „Pe partea de hidrologie, avem niște rezerve mult, mult mai scăzute, și neanticipate până în prezent. Rezerva, în termeni energetici, la ora actuală, este de aproximativ 1.240 GW și, ca procent, de doar 43,85% din păcate, într-o scădere. Cum ne-a arătat prognoza meteo pentru luna noiembrie, rămânem, din punct de vedere al precipitațiilor, la o normalitate, dar din punct de vedere al debitelor, suntem sub media anuală, pe partea de Dunăre avem niște debite de aproximativ 1.700m³/s, mult mai puțin față de anii anteriori, puține creșteri”, a mai declarat Nițulescu, care a afirmat și că apa din lacuri va fi folosită aproape exclusiv pentru echilibrare.
Scenarii
Oficialul anunță un consum record, astfel încât și importurile de energie electrică se vor menține foarte ridicate: „Sunt mai multe scenarii pentru creșterea consumului, acesta depășește 9.000 MW, 9.200 MW, chiar până la 9.600 MW. Sunt anumite scenarii care sunt doar de evidență, și scenarii optimiste și chiar pesimiste, dar avem și soluțiile pentru a interveni în orice condiții. Capacitatea de import poate ajunge până la 4.600 MW, dar mai exact 4000 MW este cea normală. Există posibilitatea să importăm la orele de vârf, avem posibilitatea să repornim și alte capacități de producție de energie electrică. Avem un grup de lucru cu cei de la DEN (Dispecerul Energetic Național – n.red) în care identificăm și probabil, până la sfârșitul anului vor mai intra în sistem încă 1.000 MW pe diferite surse de produse de energie electrică, că este regenerabil, că este pe combustibil fosil, adică gaze”, a spus Nițulescu.






























