În predicile pe care le susțin după Sfânta Liturghie, le spun enoriașilor mei că omul rămâne, în esență, același, chiar dacă în fiecare epocă prezintă anumite particularități, de aceea abordarea sa, mai cu seamă de către sfinți, este actuală și semnificativă! În altă ordine de idei, o concepție nouă nu este în chip necesar și bună, după cum nu înseamnă nici că o părere tradițională, formulată în veacurile dinainte, este învechită și nepotrivită, pentru că știința avansează fără a trece cu vederea cunoștințele științifice anterioare. O mare plagă a societăţii este lăcomia şi iubirea de arginţi. Ştiţi când o să înceteze răul în lume? Când toţi vom înceta să spunem blestematul cuvânt: „Acesta este al meu, acesta este al tău”, pentru că toate sunt de obşte! Iar, pentru că astăzi îl prăznuim și pe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, să spunem că acesta s-a certat cu cei mai mari în stat, deoarece gândea că suveranul trebuie să fie păzitorul Dreptului şi al Credinţei Ortodoxe. Cu aceste două greutăţi îi cântărea pe nobili, iar, cântarul lui era drept şi a dovedit lucrul acesta. Spune undeva: ,,Dacă stăpânul nu este păzitor al dreptăţii, atunci este mai rău decât un tâlhar; pentru că tâlharul face un rău mic, pe când acesta care are autoritate face un mare rău”! În Antiohia a mijlocit pentru cei neputincioşi, pe străzi erau statui care reprezentau pe împărat şi pe împărăteasă. Într-o zi poporul s-a răsculat, căci, nu mai putea să suporte impozitele. Au spart toate statuile împăratului și atunci, împăratul Teodosie a dat ordin să fie asediată cetatea!. Au prins aproape o mie de sărăcuţi şi i-au aruncat în beciuri, după care jale şi plâns. Plângeau mame, femei, toţi, și era gata să-i execute. A stat însă în faţă Ioan Gură de Aur cu monahii lui şi a spus: ,,Veţi călca peste noi, dar nu vă vom lăsa să-i executaţi pe sărmani; executaţi-ne pe noi”! Şi a cerut să amâne pentru o lună executarea. Într-o lună, a mişcat cerul şi pământul şi i-a salvat. Atunci s-a urcat în amvon şi a ţinut 21 de predici, câte una în fiecare seară, când mângâia şi însufleţea oamenii. Este o lege: acţiunea provoacă reacţiunea. Dacă nu incomodezi pe nimeni, eşti bun. Dar Evanghelia spune: „Vai vouă, când vă vor grăi toţi oamenii de bine” (Luca 6, 26). Şi acţiunea Sfântului Ioan Gură de Aur a provocat împotrivirea din partea celor care doreau teatre şi dansuri. În al doilea rând, bogaţii, pentru că predicile lui, pentru ei erau înfricoşătoare. În al treilea rând, femeile care iubeau luxul, în al patrulea rând, clericii necinstiţi, în al cincilea, femeile de la curtea imperială. În al şaselea, cei puternici ai zilei, împăratul Arcadie, împărăteasa Eudoxia, dar, pe toți aceştia avea să-i biruiască. Dar nu a căzut pentru că s-a războit cu ei, ci, a căzut, deoarece s-a războit cu episcopii! O spune el însuşi: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!”. Astfel, l-au prins, l-au dus în cealaltă parte a Asiei, l-au mânat pe jos, dar, era foarte istovit și era ajunul Înălţării Sfintei Cruci. Nu mai putea să păşească și a căzut, dar, l-au dus într-o bisericuţă a Sfântului Vasilisc. Noaptea, când a adormit, l-a văzut în vedenie pe Sfântul Vasilisc, spunându-i: „Frate Ioane, curaj; mâine vei fi cu noi”. S-a făcut dimineaţă. Ultimele lui cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Şi cu aceste cuvinte, sfântul său suflet a zburat la cele cereşti, pentru a fi acolo ierarh, mijlocind pentru noi! Așadar, nu e nevoie de mult cuvânt şi de multă Evanghelie propovăduită, dacă vrei să converteşti pe cineva, ci, mai presus de ele, ceea ce mișcă sufletul, mintea și inima unui om sunt gesturile, atitudinea faţă de el şi felul în care știi să-i arăți iubirea. Logica aceasta a continuității binelui pentru destructurarea urmărilor răului se practică în biserică, mai mult decât în lumea mare, fără a pune o slujire umană a aproapelui mai presus de alta și fără a pune un beneficiar mai prejos de altul. Pentru că aproapele este unul singur, care poartă chipul lui Hristos, Tâlhăritul de oameni, Pătimitorul pentru patimile noaste. Cel Care în lumina Învierii ne dovedește că mila este cea prin care moștenim viața veșnică. Să fim, deci, milostivi, conștienți și coerenți, fiindcă, vremurile în care a propovăduit Hristos în Țara Sfântă se asemănau cu cele de astăzi în ceea ce privește schimbările provocate de amestecurile culturale, de venirea unor popoare peste alte popoare, de contactul cu alte religii, de relativizarea principiilor de viață și, mai ales, de polarizarea societății între conservatori și moderniști, credincioși și sceptici, bogați și săraci.
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
