Tinerii din județul Gorj, femei și bărbați, cu vârste între 18 și 35 de ani, ar putea avea posibilitatea să urmeze o pregătire militară de până la patru luni, timp în care să primească peste 4.000 de lei net lunar, pe lângă alte beneficii oferite de stat. Programul se numește „Soldat-Gradat Voluntar în Termen” și se adresează celor care nu au efectuat serviciul militar activ sau în rezervă.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, pe 13 noiembrie, că a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare a programului. Așadar, deși legea care permite această formă de pregătire există deja, înscrierile nu au început, iar calendarul recrutării urmează să fie stabilit după finalizarea procedurilor.
Câți bani pot primi voluntarii
Potrivit informațiilor transmise de MApN, participanții vor beneficia de o indemnizație echivalentă cu trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2026, suma este calculată la 4.033 de lei net pe lună, timp de patru luni.
La această indemnizație se adaugă și drepturile bănești corespunzătoare gradului militar: 217 lei lunar pentru gradul de soldat și 239 de lei pentru cel de fruntaș. Pe toată perioada pregătirii, participanții vor avea asigurate gratuit cazarea, hrana, echipamentul, asistența medicală și medicamentele. Indemnizația va fi plătită în tranșe lunare egale.
Cine se poate înscrie și cât durează pregătirea
Programul este destinat femeilor și bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au efectuat serviciul militar activ sau în rezervă. Participarea este voluntară, iar candidații vor trebui să treacă printr-un proces de selecție și să fie declarați apți pentru pregătirea militară. Instruirea va dura până la patru luni și va cuprinde două etape. Primele 11 săptămâni vor fi dedicate pregătirii militare de bază, iar următoarele cinci săptămâni vor include pregătire de specialitate, trageri, marșuri și exerciții în teren. Jurământul militar va fi depus la finalul primei luni de pregătire.
Ce se întâmplă după cele patru luni
La încheierea programului, participanții vor putea alege să continue o carieră în armată, în condițiile prevăzute de lege. Cei care nu optează pentru această variantă vor fi luați în evidența rezervei operaționale a Armatei României.
Există însă și o condiție importantă: persoanele care încep pregătirea, dar nu o finalizează, vor trebui să restituie indemnizația primită și cheltuielile suportate de instituția militară pentru instruirea lor până în acel moment. Reprezentanții MApN precizează că programul urmărește formarea unei rezerve de personal instruit, care să poată sprijini structurile militare în situații care impun acest lucru. Instituția subliniază că măsura nu înseamnă reintroducerea serviciului militar obligatoriu, ci reprezintă o formă de pregătire la care cetățenii pot participa doar dacă aleg acest lucru.






























