În satul nostru, dacă se întâmplă ceva, nu află mai întâi nici primarul, nici preotul, nici familia. Află tanti Leonora. Dacă moare cineva, tanti Leonora știe înainte să se usuce cerneala de pe certificatul de deces. Dacă se logodesc doi tineri, ea știe și cine a cerut pe cine. Dacă divorțează cineva, deja poate explica tuturor de ce.
Cel mai curios este că tanti Leonora este rudă cu toată lumea. La biserica din sat, imediat ce ajunge, își caută un scaun și se așează, dar ochii îi umblă prin toată biserica, numai la slujbă nu. După slujbă se încing femeile din sat:
– A murit nea’ Gheorghe din vale?
Leonora răspunde:
– Da. Vai de mine! Era unchiul meu. Nu mai știu chiar de unde, dar este.
Peste două săptămâni tanti Leonora le spune vecinelor sale:
– A murit și Mărioara din satul vecin. Săraca! Era mătușa mea. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
– Leonoră, cum se face că ești rudă cu mai toți care se duc, fie-le țărână ușoară!
Ea răspunde foarte liniștită:
– Ei, eu am multe neamuri și aici și în alte sate.
Cineva șoptește:
– Ce predică frumoasă a fost!
– Așa este, răspunde Leonora. Numai că n-am auzit-o. Eram atentă la oameni. Ai văzut-o pe Angelica? A venit în negru și are o geantă nouă.
La tanti Leonora, între o slujbă de duminică și o înmormântare nu este decât o veste distanță. Cum află că moare cineva din sat sau din satele vecine, își pregătește hainele de doliu și pornește la drum. Așa se explică de ce nu lipsește de la nicio înmormântare, nici măcar în satele vecine. Dacă nu găsește o legătură de sânge, găsește una prin cuscrii, cumnați, veri sau fini.
La masa de pomană, pentru tanti Leonora începe partea cea mai importantă a zilei. Ea face rapid inventarul celor prezenți. Cine lipsește este la fel de important ca cine venise.
– Ce-o fi cu vara-mea Doina de nu a venit?
– Leonoră, Doinei i-a fătat vaca și trebuie să stea pe lângă ea și pe lângă vițel.
– Da, fata ta când ți se mărită? Vorbește cu Aurel de câțiva ani buni?
– Când vor ei, Leonoră. Nu putem să ne băgăm noi în viața lor.
– Ba să vă băgați, că trece timpul. Să facă și ei un copil, doi… Ție, Nicoliță, ti-au venit copiii din Anglia?
– Îi aștept să vină. Îmi este tare dor de ei!
– Că puteau și ei să găsească ceva de lucru mai aproape, ce trebuia să plece?
Până să ajungă sarmalele pe masă, Leonora află mai multe vești decât difuzase postul local de radio într-o săptămână.
– Ce frumoasă a fost slujba de înmormântare, cu doi preoți, o mulțime de oameni și multe flori. Ce zici, Leonoro?
– Vezi, Ioană, dacă nu veneam, nu aflam atâtea.
– Te referi la ce a zis părintele la predică?
Leonora zâmbi.
– Nu, dragă, la ce se mai întâmplă prin satul ăsta.
– Ești rudă cu răposatul?
– Da.
– De pe ce parte?
Leonora se încruntă o clipă:
-Încă nu m-am hotărât. Până plec, sigur îmi amintesc cum era de-al nostru.
Luminița Săceleanu































