Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Gorj a intrat în linie dreaptă. Pentru cele 133 de posturi scoase la concurs au fost depuse 153 de dosare, dintre care 151 au fost validate, iar două au fost respinse. Printre candidați se află și o persoană din județul Timiș, care s-a înscris pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o unitate de învățământ din Gorj, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Centru special de concurs
Pentru primele două probe ale concursului, comisia de organizare a desemnat drept centru special de concurs Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Prima etapă a evaluării va avea loc pe 13 octombrie 2026, când candidații vor susține proba de evaluare a competențelor. Ulterior, pe 20 octombrie, este programată proba scrisă. După susținerea probelor, urmează etapa de evaluare administrativă a proiectelor planurilor manageriale, programată în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie. Candidații care vor ajunge în etapa următoare vor susține interviurile în perioada 12-27 noiembrie 2026. Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate pe 9 decembrie 2026. Noii directori și directori adjuncți își vor începe mandatele începând cu 1 ianuarie 2027.





























