15.8 C
Târgu Jiu
marți, 29 septembrie 2026

De la un caiet de matematică la un sat cu susul în jos. Povestea lui Alex Ducu și a Satului Răsturnat din Gorj care atrage turiști din toată țara

9

A trecut de la o idee schițată pe fugă într-un caiet de matematică la un proiect turistic de success cu șapte căsuțe răsturnate, dar și un castel al vrăjitoarelor. La început, oamenii din jur îl întrebau cine ar veni să vadă o casă construită cu susul în jos și îi spuneau că „a luat-o razna”. Primele luni au fost un eșec, iar vechiul parc de aventură a trebuit abandonat. Alex Ducu nu a renunțat însă la prima sa construcție. Astăzi, Căsuța Răsturnată a devenit Satul Răsturnat, iar proprietarul pregătește noi investiții. În această toamnă, locul a găzduit și prima ediție a Zilei Recoltei.

Povestea Căsuței Răsturnate începe în 2018, într-o călătorie în Turcia. Alex Ducu nu plecase în vacanță, ci pentru afaceri. În timp ce se gândea la idei pe care le-ar putea aduce în România, a trecut pe lângă un proiect care i-a rămas în minte. Nu l-a vizitat. Nu a intrat în el. L-a văzut pur și simplu din treacăt. Când s-a întors în țară, terenul pe care îl cumpărase avea să devină locul în care ideea prinsă din mers urma să fie transformată în realitate.
„Am văzut acest proiect în Turcia, am trecut doar pe lângă el, nu l-am vizitat. Am ajuns în țară, am cumpărat terenul acesta și apoi mi-a venit în minte ideea unei case răsturnate. Am luat un caiet de matematică și am început să fac schițe. Nu aveam studii superioare și nici nu lucrasem vreodată într-un astfel de domeniu, însă lucrasem în construcții încă de la 14 ani. Toate verile mi le petreceam pe șantiere și aveam o idee despre cum se construiește o casă”, a spus Alex Ducu. De aici a început una dintre cele mai neobișnuite construcții din zonă.

Casa făcută după schițele din caiet

Alex Ducu spune că nu a pornit cu o echipă numeroasă și nici cu certitudinea că proiectul va funcționa. A avut schițele, experiența acumulată în construcții și ajutorul câtorva oameni. „Eu am făcut schițele, am tăiat tot materialul, toate barele de fier, iar apoi am luat un sudor profesionist care să le asambleze. Totul a fost tăiat și apoi montat ca un puzzle, astfel încât fiecare piesă să vină perfect la locul ei. M-au ajutat și doi prieteni foarte buni, Robert și Mădălina. La început nici ei nu știau ce construim. Râdeau și spuneau că probabil facem o tribună”, a explicat Alex. Pe măsură ce construcția creștea, misterul începea să dispară. Au apărut pereții, acoperișul, geamurile și ușile, iar în momentul în care a fost pusă tabla, vecinii au înțeles în sfârșit ce se întâmplă. Și nu toți au fost convinși că este o idee bună.

„Cred că Ducu ăsta a luat-o razna”

Într-o comunitate obișnuită cu construcțiile tradiționale, o casă așezată cu acoperișul în jos părea, cel puțin la început, o nebunie. „Fiind într-o zonă de țară, oamenii au început să râdă. «Cum să faci o casă răsturnată? Cine să vină să viziteze o casă răsturnată? Cum să bagi atâția bani într-o casă răsturnată?» Și au început să spună: «Cred că Ducu ăsta a luat-o razna». Părerile au început să curgă, unele mai răutăcioase, altele doar din neîncredere. Dar eu am mers mai departe”, a mărturisit Ducu. Numai că, după ce construcția a fost terminată, a venit testul cel mai greu: să convingă oamenii să treacă pragul ei. Primele șase luni au fost, în propriile sale cuvinte, un „eșec total”.
„Pur și simplu, oamenii nu veneau. Nu erau curioși. La început nici nu am luat taxă. Oamenii veneau, vizitau și plecau. Aproximativ 95% plecau foarte mulțumiți, dar mai auzeai din când în când și câte o vorbă că am fost nebun să construiesc casa. După aproximativ o lună am introdus o taxă de 5 lei”. În primele nouă luni au venit aproximativ 1.000 de oameni. Încasările au fost în jur de 5.000 de lei. Puțin pentru o investiție, dar suficient pentru proprietar cât să nu abandoneze ideea. „Eu simțeam că această idee este ca o sămânță de dovleac care atunci a început să încolțească”.

Parcul de aventură care nu a funcționat

Paradoxal, Căsuța Răsturnată nu trebuia să fie principalul punct de atracție al afacerii. Planul inițial era ca în jurul ei să fie construit un parc de aventură. Doar că nici acest proiect nu a avut succesul așteptat. „La început, casa răsturnată reprezenta doar un fel de logo. Motorul afacerii trebuia să fie parcul de aventură. Numai că parcul s-a dovedit a fi un eșec total. Nu era într-o pădure, iar vara era foarte, foarte cald. Nu am reușit să scoatem aproape niciun ban din investiție și a trebuit să abandonăm proiectul și să-l trecem la pierderi”, a povestit Alec Ducu. A fost unul dintre momentele în care proiectul putea să se încheie. Căsuța însă a rămas.

Social media și momentul care a schimbat totul

Schimbarea a venit treptat. Proprietarul a început să înțeleagă rolul promovării online, iar un reportaj realizat de ProTV a dat un nou impuls proiectului. „Încet, încet, am început să facem mai multă reclamă și să înțelegem puterea social media. Nu știam la început să ne promovăm și să facem reclamă unde trebuie. După reportajul făcut de ProTV am primit un nou start puternic. Am început să prindem mult mai multă încredere în ideea noastră și am mers mai departe”. Căsuța care fusese privită cu scepticism începea să devină cunoscută. Iar apoi a apărut o nouă idee: nu doar o casă răsturnată, ci un sat întreg.

De la Căsuța Răsturnată la Satul Răsturnat

Potrivit lui Alex Ducu, două lucruri au contribuit la apariția noului concept: reacțiile oamenilor de pe TikTok și apariția unor proiecte similare. „Satul Răsturnat s-a născut dintr-o ambiție. Primeam foarte multe mesaje la clipurile de pe TikTok în care spuneam că avem prima casă răsturnată din România, iar oamenii îmi răspundeau că în Germania există de mai mult timp. În același timp, a apărut și un proiect care semăna cu al nostru. Am fost deranjat la început, dar, privind în urmă, cred că acel lucru m-a făcut să merg mai departe. Concurența, de cele mai multe ori, m-a făcut mai bun, nu mai rău”, a mărturisit Alex.
Așa a apărut proiectul care există astăzi la Bumbești Pițic. „Eu sunt foarte mândru că am avut ideea de a face un sat răsturnat. Casa răsturnată exista ca idee, dar conceptul de sat răsturnat, cu mai multe căsuțe la un loc, asta este ideea de care sunt cel mai mândru”. În prezent, Satul Răsturnat are șapte căsuțe care pot fi vizitate, iar în perioada sărbătorilor de iarnă se adaugă Casa lui Moș Crăciun și Casa lui Grinch.

Ziua Recoltei, o invitație la copilărie

După povestea construcției și a dezvoltării proiectului, toamna aceasta a adus o nouă premieră: prima ediție a Zilei Recoltei. Evenimentul a fost gândit în special pentru familiile cu copii și a adus laolaltă dovleci, fructe, ateliere creative, jocuri și personaje.
„Am organizat Ziua Recoltei special pentru familiile cu copii de peste 3 ani. Am vrut să punem în valoare satul românesc și lucrurile simple pe care poate unii copii nu le mai cunosc. Am avut sculptură și pictură pe dovleci, modelaj, baloane, ateliere de confecționat brățări și mai multe jocuri. Dacă voiai să treci prin toate, aveai nevoie de cel puțin două ore, două ore și jumătate”, a explicat entuziasmat Alex Ducu. Pentru copii, o parte dintre activități au fost gratuite, iar fiecare participant a putut pleca acasă cu obiecte realizate chiar de el. Au existat dovleci de pictat sau sculptat, plastilină, baloane modelate, brățări, pictură pe față și jocuri de îndemânare. Dar, dincolo de toate acestea, organizatorul spune că evenimentul a avut o miză mai simplă: timp petrecut împreună. „Cel mai important lucru pentru mine a fost timpul petrecut în familie. Să stai cu copilul tău fără telefon. În ultima perioadă, oamenii stau foarte mult pe telefoane și uită să petreacă timp cu copiii. Noi am vrut să-i facem să uite puțin de telefon și să creeze împreună”.

Mere și pere din propria gospodărie

Atmosfera de toamnă a fost completată de fructele puse la dispoziția vizitatorilor. „Am amenajat mai multe zone pentru fotografii, iar în două dintre ele am pus coșuri cu mere, pere și prune. Fructele sunt din propria gospodărie și sunt oferite gratuit vizitatorilor care doresc. Au fost foarte mulți oameni, inclusiv din București, care au apreciat acest lucru și ne-au spus că le este din ce în ce mai greu să găsească produse naturale”, relatează Alex. Prima ediție a Zilei Recoltei nu va rămâne însă, potrivit proprietarului, un eveniment singular. „Este prima ediție și ne dorim ca în fiecare an să crească. Am pus evenimentul pe două weekenduri pentru ca și cei care nu au putut ajunge prima dată să aibă posibilitatea să vină”.

Planuri pentru următorii ani

Satul Răsturnat nu pare să fi ajuns la forma finală. Proprietarul spune că lucrează deja la un nou proiect, fără să dezvăluie încă toate detaliile, și are în plan și un spațiu de joacă pentru copii.

Mai mult, există planuri pentru o unitate de cazare, care ar putea fi gat

„Noi avem foarte multe idei și visăm foarte mult, însă cea mai mare provocare este partea financiară. Practic, tot ce s-a strâns în acești ani s-a reinvestit. Tot ce se strânge se reinvestește. Lucrăm la noi proiecte și sperăm să vă uimim și în anii următori”, a spus proprietarul Satului Răsturnat.

Îmi doresc ca oamenii din zona mea să pună mai mult baza pe turism

Pentru Alex Ducu, însă, viitorul proiectului nu înseamnă doar noi construcții în curtea sa. El speră ca turismul să înceapă să se dezvolte în întreaga zonă. „Mi-aș dori ca, în 3-4-5 ani, oamenii din zona mea să pună mai mult baza pe turism și să încerce să-și creeze mici unități de cazare, poate câte 3-4 camere. Chiar dacă și eu lucrez la un spațiu de cazare, nu m-ar deranja deloc dacă și vecinii mei ar face același lucru. Ar fi un avantaj pentru întreaga zonă”. În fond, acesta spune că ar fi unul dintre cele mai mari câștiguri ale proiectului său. „Dacă, datorită ideii mele și muncii mele, aș reuși să-i ajut și pe alții să le fie mai ușor în viață sau să trăiască mai bine, pentru mine ar fi un lucru extraordinar”, a spus Ducu. Iar dacă ar fi să rezume într-o singură frază motivul pentru care o familie ar trebui să ajungă la Satul Răsturnat, răspunsul lui este simplu: „Cât timp petreci cu copilul tău? La noi poți să petreci timp cu copilul tău. Pentru mine, timpul petrecut cu copiii este cel mai important”. De la o schiță făcută într-un caiet de matematică la șapte căsuțe răsturnate și planuri pentru un mic centru turistic, povestea lui Alex Ducu este, până la urmă, una despre o idee în care proprietarul a continuat să creadă chiar și atunci când cei din jur nu o înțelegeau. Iar „Satul Răsturnat” pare să fi intrat acum într-o nouă etapă: aceea în care nu mai este doar despre o casă neobișnuită, ci despre experiențe, familii și despre încercarea de a pune Baia de Fier pe o hartă turistică și mai largă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.