12.6 C
Târgu Jiu
marți, 6 octombrie 2026

O gorjeancă din Baia de Fier a dus gustul de acasă la Tărâmul Cerbilor: „Am vrut să arăt că mâncarea noastră simplă poate fi extraordinară”

5

Oana Păunescu, din Baia de Fier, a fost una dintre bucătăresele care au făcut spectacol, în weekend, la evenimentul „La Vatră”, organizat la Tărâmul Cerbilor din Turceni. Două zile, ceaune, foc de lemne, pâine la țest, mămăligă făcută din mălai de la moară și preparate tradiționale au transformat locul într-un adevărat punct de întâlnire pentru iubitorii de gastronomie și tradiții.

Pentru Oana Păunescu, participarea la „La Vatră” a însemnat mai mult decât o experiență culinară. A fost ocazia de a duce în fața unui public numeros gusturile din Baia de Fier și de a arăta că mâncarea simplă, făcută cu ingrediente bune și răbdare, poate impresiona fără să aibă nevoie de artificii. „Am primit invitația cu mare drag și interes, pentru că «La Vatră» este genul de eveniment în care mă regăsesc: tradiție, gastronomie, oameni, povești și dorința de a păstra lucrurile autentice”, a povestit Oana.

Pâinea la țest, vedeta neașteptată

Unul dintre cele mai frumoase momente pentru gorjeancă a fost cel în care oamenii s-au așezat la coadă pentru a gusta pâinea coaptă la țest, unsă cu roșii și presărată cu sare grunjoasă. Un preparat extrem de simplu, dar care a atras atenția publicului.
„Pâine simplă, coaptă la țest, unsă cu roșii și presărată cu sare grunjoasă. Nimic sofisticat. Și tocmai aici este frumusețea. Se făcuse coadă, iar oamenii așteptau cu nerăbdare să guste”, a spus Oana. Pentru ea, reacția oamenilor a fost dovada că gusturile copilăriei încă au puterea de a aduce oamenii împreună. „Am văzut că publicul apreciază lucrurile simple și autentice. Nu ai nevoie întotdeauna de ingrediente sofisticate ca să impresionezi. Uneori ai nevoie doar de gustul pe care oamenii îl recunosc din copilărie”, a mai declarat bucătăreasa din Baia de Fier.

A gătit la foc deschis, în mijlocul oamenilor

La „La Vatră”, preparatele nu au fost făcute într-o bucătărie închisă, departe de privirile celor veniți la eveniment. Totul s-a întâmplat la vedere: foc, ceaune, miros de mâncare și oameni care au putut urmări întregul proces. Pentru Oana, tocmai această apropiere de public a făcut experiența specială.
„La foc deschis trebuie să fii foarte atentă. Focul nu este niciodată același, temperatura se schimbă, lemnul arde diferit, iar preparatul trebuie supravegheat permanent”, explică aceasta. În același timp, spune ea, gătitul la foc de lemne are un farmec pe care bucătăria modernă nu îl poate reproduce.
„Este un mod de a găti care te obligă să fii prezent, să simți mâncarea, să urmărești focul și să lucrezi mult mai intuitiv. (…) Mi-a plăcut foarte mult faptul că oamenii puteau vedea tot procesul. Nu era doar despre preparatul final. Era despre foc, ceaun, miros, fum, pâine, oameni și povești”, a povestit Oana Păunescu.

Tocan, cerb, mămăligă și desertul copilăriei

Gorjeanca a venit la eveniment cu o serie de preparate inspirate din zona Baia de Fier. A pregătit tocan autentic, tocăniță de cerb, mămăligă din mălai adus direct de la moară, lapte cu mămăligă făcută în tuci, cozonac cu gem de prune, murături, dulcețuri, zacuscă, dar și un desert simplu, pe care spune că îl mâncau odinioară bunicii: mămăligă rece cu gem de prune și nuci. La tocan, Oana a ales să meargă pe simplitate. „La tocan am mers pe simplitate: carne, ceapă, sare și piper. Carnea a fost lăsată să scadă în propriul suc, pentru că eu cred că atunci când ai un ingredient bun nu trebuie să-l acoperi cu foarte multe condimente”, a explicat ea. Și tocănița de cerb a fost pregătită astfel încât să păstreze gustul cărnii, fiind folosite boia afumată, usturoi, ceapă, piper, pătrunjel proaspăt, sos proaspăt de roșii și, la final, un strop de vin. „Mi-am dorit ca oamenii să guste nu doar mâncare, ci o bucățică din copilăria și tradiția noastră”, a mărturisit Oana.

 „Ceaunele au rămas complet goale”

Reacția celor prezenți a fost una dintre cele mai mari satisfacții pentru bucătăreasa din Baia de Fier. Oana spune că oamenii au apreciat nu doar gustul preparatelor, ci și modul tradițional în care acestea au fost pregătite.
„Au fost foarte multe voturi, iar pentru mine fiecare vot a contat. Nu am vrut să vin cu preparate complicate doar pentru a impresiona, ci cu mâncare în care să se simtă locul de unde vin”, a spus aceasta. Unul dintre preparatele care au primit aprecieri a fost tocănița de cerb.
Cel mai bun semn că preparatele au fost apreciate a venit însă de la cei care au revenit pentru o nouă porție. „Faptul că oamenii au revenit, au așteptat la coadă și au vrut să guste din nou spune foarte mult. În cele din urmă, ceaunele au rămas complet goale la toate cele 10 vetre”, a mai spus gorjeanca. Pentru Oana Păunescu, astfel de evenimente pot deveni și o formă de promovare a Gorjului. Ea consideră că gastronomia locală are un potențial important și poate contribui la atragerea turiștilor, mai ales atunci când mâncarea este legată de poveștile și tradițiile locului. „Cred că este foarte important să nu pierdem aceste rețete, pentru că ele fac parte din identitatea noastră. Gorjul are foarte multe de oferit din punct de vedere gastronomic. Avem produse locale, carne, brânzeturi, mălai, legume, fructe, dulcețuri, produse tradiționale și, mai ales, avem povești în spatele acestor produse”, a explicat aceasta.

Două zile cu oameni, muzică și colaborări

Experiența de la „La Vatră” nu s-a rezumat însă la gătit. Oana spune că evenimentul i-a oferit ocazia să cunoască oameni noi și să lege colaborări care vor continua și după încheierea manifestării.
Printre momentele inedite s-a numărat și colaborarea la ceaune cu membrii trupei Subcarpați, în timp ce muzica celor de la Noi și Vechi a completat atmosfera de la eveniment.
„Am făcut chiar și echipă la ceaune cu Subcarpați, iar momentele muzicale alături de Noi și Vechi au completat foarte frumos atmosfera”, a povestit Oana.
Pentru ea, acesta este unul dintre lucrurile care au făcut diferența.
„Mi-a plăcut că «La Vatră» a adus împreună gastronomia, muzica, tradițiile și oamenii. Exact acest tip de colaborare cred că poate duce tradiția mai departe. Pentru mine înseamnă, înainte de toate, bucuria de a reprezenta locul de unde vin. Sunt din Baia de Fier și cred că atunci când ai ocazia să vorbești despre locul tău prin ceea ce faci, trebuie să o faci cu respect și cu responsabilitate”, a transmis gorjeanca.
Iar dacă ar trebui să rezume experiența de la „La Vatră” în doar trei cuvinte, alegerea sa este simplă: „Tradiție. Oameni. Colaborare.”
Oana spune că ar reveni fără ezitare la o viitoare ediție. Pentru ea, „La Vatră” a fost mai mult decât un eveniment culinar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.