12.6 C
Târgu Jiu
marți, 6 octombrie 2026

Solicitare din Gorj: Scutire de taxa TollRo pentru mașinile de gunoi

7

Introducerea taxei TollRo ar putea aduce costuri suplimentare pentru operatorii de salubrizare, iar acestea ar putea ajunge, în cele din urmă, în tarifele plătite de cetățeni. În acest sens, Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare (ADIS) Gorj, cere Guvernului și Ministerului Transporturilor ca mașinile folosite la colectarea și transportul deșeurilor să fie scutite de plata TollRo.

„Costurile riscă să ajungă în tarifele plătite de cetățeni”

Autovehiculele de salubrizare trebuie să parcurgă zilnic traseele stabilite pentru colectarea deșeurilor. Potrivit Ancăi Bordușanu, taxarea acestora în funcție de numărul de kilometri parcurși ar putea crește cheltuielile operatorilor și, implicit, costurile suportate de comunități.
„Salubrizarea este un serviciu public esențial și obligatoriu, de care depind sănătatea oamenilor și curățenia comunităților. Mașinile care colectează deșeurile trebuie să își parcurgă traseele zilnic, pentru ca acest serviciu să funcționeze”, susține Anca Bordușanu.
Reprezentanta ADIS Gorj spune că noile costuri generate de plata TollRo ar putea fi transferate către populație prin tarifele de salubrizare.
„Aplicarea taxei pe kilometru înseamnă costuri suplimentare pentru operatori, care riscă să se reflecte în tarifele de salubrizare plătite de cetățeni. În final, aceste costuri suplimentare riscă să ducă la creșterea taxei de salubrizare plătite de oameni”, a mai precizat Bordușanu.

Solicitare către Guvern și Ministerul Transporturilor

Președintele ADIS Gorj solicită autorităților centrale să ofere o scutire de la plata TollRo pentru autovehiculele folosite la colectarea și transportul deșeurilor.
„Solicit Guvernului și Ministerului Transporturilor să reglementeze o scutire pentru aceste autovehicule, ținând cont de rolul lor în asigurarea unui serviciu de interes public. Avem nevoie de comunități curate și de servicii accesibile. Oamenii nu trebuie împovărați cu noi costuri pentru un serviciu indispensabil!”, a mai precizat Anca Bordușanu.

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu

TollRo a generat nemulțumiri și în rândul transportatorilor. Duminică, zeci de camioane s-au adunat într-o parcare de pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, după care au pornit în marș prin oraș, circulând cu viteză redusă.
Transportatorii au protestat față de introducerea noului sistem de taxare rutieră TollRo. Nemulțumirile acestora vizează și alte costuri suportate de firmele de transport, printre care prețul carburanților și al polițele RCA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.