13.7 C
Târgu Jiu
joi, 1 octombrie 2026

Unitatea de cazare din „buricul“ municipiului Târgu Jiu, scoasă la vânzare pentru aproape 3 milioane de euro

3

* CEO își vinde săptămâna aceasta cel mai valoros activ

Complexul Energetic Oltenia(CEO) face pași decisivi în strategia de restructurare și renunță definitiv la activele care nu au legătură cu activitatea sa de bază: producerea de energie electrică și mineritul. În cadrul acestui plan de valorificare a bunurilor care nu sunt esențiale pentru activitatea de bază (active non-core), gigantul energetic scoate la vânzare un pachet important de proprietăți imobiliare. Vedeta listei este Hostelul Maiami din Târgu Jiu, cel mai scump activ scos la licitație în această sesiune, evaluat la 13.487.501,00 lei, fără TVA (aproape 2,7 milioane de euro).
Procesul face parte dintr-un demers mai amplu al conducerii societății de a curăța portofoliul companiei de active de tip hotelier sau de alimentație publică, concentrând toate resursele exclusiv pe codul principal de activitate, adică producția de energie electrică. Renunțarea la activele care nu au legătură cu activitatea de bază este prevăzută în Planul de restructurare al CEO.

Pachetul de active non-core scoase la vânzare

Toate imobilele propuse pentru înstrăinare au deservit de-a lungul timpului funcții sociale, administrative sau de protocol, fiind astăzi considerate neesențiale pentru funcționarea operațională a capacităților energetice:
„Hostel Maiami” (Târgu Jiu): Unitate hotelieră centrală din patrimoniul sediului executiv, compusă dintr-un teren generos de 1.733 mp, construcții și dotările aferente. Preț de pornire: 13.487.501,00 lei.
„Bloc P13 – Casa de oaspeți” (Turceni): Imobil de protocol aflat în subordinea Sucursalei Electrocentrale Turceni, cu un teren de 524 mp, clădire și dotări. Preț de pornire: 6.195.274,00 lei.
„Cantina de 600 locuri” (Ișalnița): Spațiu administrativ masiv din cadrul Sucursalei Electrocentrale Ișalnița, care include un teren de 515 mp și construcțiile aferente. Preț de pornire: 2.156.660,00 lei.
„Cantina Restaurant” (Săcelu): Bază administrativă și de servicii din cadrul CRPFM Săcelu, compusă dintr-un teren de 561 mp, construcții și dotări. Preț de pornire: 1.946.953,00 lei. Toate prețurile menționate nu includ TVA.
Vânzarea se va realiza prin licitație deschisă cu strigare, cu acces liber pentru orice investitor privat interesat să preia și să reintroducă aceste spații în circuitul comercial civil.
Evenimentul decisiv este programat vineri, 2 octombrie 2026, la ora 14:00, la sediul executiv al Complexului Energetic Oltenia S.A. din strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 5, Târgu Jiu. Cei interesați să cumpere activele trebuie să depună documentele de participare și garanțiile stabilite (care variază de la 195.000 lei pentru cantina din Săcelu până la 1.349.000 lei pentru Hostelul Maiami) cel târziu până joi, 1 octombrie 2026, la ora 14:00.

Nu s-au înghesuit să le cumpere

Problema este că la nivelul Complexului Energetic Oltenia se încearcă de câțiva ani să se scape de activele care nu au legătură cu activitatea de bază. Cumpărătorii nu s-au înghesuit să le cumpere. Cel mai probabil se așteaptă scăderea prețului, având în vedere că va fi ulterior nevoie de investiții pentru a le pune în valoare și pentru a dezvolta activități economice sau legate de turism, în special în ceea ce privește activele de la Turceni, Ișalnița sau de la Săcelu. Dacă la Săcelu, investiția ar putea fi legată de Baza de Tratament din zonă, la Turceni și la Ișalnița vor fi greu de valorificat cele două active, respectiv blocul de oaspeți și cantina de 600 de locuri, având în vedere că cele două termocentrale nu vor mai avea o activitate îndelungată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.