Smiley cântă azi la Târgu-Jiu

Târgujienii sunt așteptați în această seară, în Piața Prefecturii, la un spectacol de excepție susținut de unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țară,...

Inspecție pe Transalpina

Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Călin Cosmin Petruț, a inspectat, miercuri, lucrările de deszăpezire de pe DN 67C, sectorul de drum...

Dotări pentru Salvamont Gorj

Începând din această lună, în dotarea salvamontiștilor gorjeni au intrat două monitoare de funcții vitale, echipamente medicale de înaltă performanță, portabile, unele dintre cele...

VIDEO: Grindină la Turcinești! Prăpăd în grădini!

Ploaia care s-a abătut asupra zonei montane a județului s-a transformat ieri după-amiază în grindină la Turcinești. Chiar în zona primăriei din localitate au...

Coordonatorul de la Cariera Tismana, cu două dosare penale la activ, pe făraș

Stoian Constantin, coordonatorul de la Cariera Tismana, surprins cărând cu mașina companie lucernă, motorina și fier, va fi schimbat din funcție. Șefii companiei au...

Salariații CEO reiau protestele la Târgu-Jiu și la subunitățile din Dolj

Salariații CEO care au protestat peste un an pentru elaborarea și apoi aplicarea Legii 197/2021, vor ieși din nou în stradă. Chiar și după...

Nicu Bunoaica, liderul de sindicat de la Lupoaia, și-a băgat dosarul de pensionare pe...

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, și-a băgat dosarul de pensionare, pe noua legea aprobată pe 4 aprilie, la Casa de Pensii Gorj. Bunoaica...

După teze și evaluări – Elevii din șapte școli din Gorj, supuși testării standardizate

Pe lângă tezele și evaluările de final de an, elevii din șapte unități de învățământ din județul Gorj vor participa și la o testare...

Fostul proxenet Bejinaru, înapoi în CEO! Pe filiera Minprest, Benoni prestează la Cariera Lupoaia

Ca la noi, la nimeni! Aristică Benoni Bejinaru, fostul lăcătuș mecanic care lucra la Cariera Roșiuța în 2014, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, iar...

Apă cu ,,picioare de broască”, la Baia de Fier! Primăria, amendată cu 47.000 de...

Locuitorii comunei Baia de Fier sunt disperați, din cauza lipsei apei dar și a tarifelor mari, după ce rețelele de apă și canal au...

CE Oltenia| O parte din banii plătiți pentru certificatele CO2 s-ar putea întoarce în...

*S-ar putea construi un spital Deputatul Radu Miruță face un apel către parlamentarii din Gorj, pentru ca proiectul său de lege să primească votul lor....

Festivalul „Urcatul oilor la munte” – ediția cu numărul 55! Mii de participanți!

Novăcenii au sărbătorit pe parcursul întregii zile de duminică, orașul îmbrăcând straie de sărbătoare pentru că autoritățile au organizat a 55-a ediție a festivalului...

Bani de la Guvern pentru toalete în două școli din Gorj

Două primării din județul Gorj au primit bani de la Guvern pentru amenajarea de grupuri sanitare în școli. Hotărârea prin care sunt alocați circa...

Târgu-Jiu, trei infracțiuni în cinci minute: Tineri implicați într-o tentativă de omor, lovire și...

A fost o adevărată concentrare de forțe de poliție și jandarmi, sâmbătă spre duminică, în zona blocurilor turn din municipiul Târgu-Jiu. Asta după ce...

Liderul Nelu Roșca anunță că Planul de Restructurare a CEO va fi modificat major...

Liderul sindical de la Roșiuța, Nelu Roșca, a declarat că anunțurile ,,catastrofale” cu referire la restructurarea Complexului Energetic Oltenia sunt preluate pe căi de...

Două infracțiuni, în 6 luni! Ce pedeapsă a primit un fermier din Baia de...

Un agricultor trecut de 60 de ani, din comuna Baia de Fier, a fost condamnat definitiv pentru două infracțiuni comise în decurs de șase...

Casa de Pensii Gorj, acuzată de salariații CEO că le fură anii de pensie!

* Protestele salariaților CEO vor fi reluate Chiar și după ,,îmbunătățirea” Legii 197/2021, cu facerea altui act, Legea 74/2022, Casa de Pensii Gorj nu reușește...

Autorecenzarea online s-a prelungit

Autorecenzarea online s-a prelungit cu aproape două săptămâni. Deși ar fi trebuit să se încheie pe 15 mai, Institutul Național de Statistică a decis...

VIDEO: Declarație la competiția de tenis din Motru: David se teme că va fi...

În cadrul unui eveniment sportiv, organizat de Primăria Motru, directorul EMC, Constantin David, neștiind că premierea la competiția de tenis este în direct, și-a...

Bălești: Dosar penal după accidentul cu victima, pasageră în autoturism

La data de 14 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe raza comunei...

Accident după accident, sâmbătă noaptea, la Țicleni și Bălești

Două evenimente rutiere cu victime au avut loc, sâmbătă noaptea, pe raza localităților Țicleni și Bălești. La Țicleni, un bolid s-a răsturnat în afara...

MApN recrutează rezerviști voluntari

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat vineri, că organizează o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în...

Noul calendar al autorecenzării

Perioada de autorecenzare digitală se prelungește până pe 27 mai, inclusiv. În ultima săptămână, interesul pentru autorecenzare a crescut foarte mult, a explicat preşedintele Institutului...

Liste: Noile angajări de la Cariera Roșiuța, pe sistemul PCR! Salariații piloși au defilat,...

Sistemul de Pile, Cunoștințe și Relații (PCR) a funcționat la mare artă în ce privește angajările, de dosar penal, din Cariera Roșiuța. De altfel,...

Nelu Roșca: Nu fac parte din Biroul Executiv al FNME. Replică pentru acuzațiile aduse...

Liderul de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, vine cu o replică la afirmațiile vicepreședintelui Manu Tomescu, de la Sindicatul Energia Rovinari, organizație care s-a...

Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Cordon blue cu cartofi rumeniți la tigaie

Lista de cumpărături pentru 2 persoane: * 2 bucăți de carne de vițel sau porc pentru șnițel * 2 felii de cașcaval sau brânză * 2 ouă *...

Trenuri anulate din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară

Circulaţia unor trenuri va fi modificată în a doua parte a lunii iunie, pentru o serie de lucrări la infrastructura feroviară. Astfel, în circulaţia trenurilor...

Târgu-Jiu, 165 de ani de la nașterea istoricului Alexandru Ștefulescu. Muzeul Național ,,Constantin Brâncuși”...

Un moment deosebit la Târgu-Jiu a avut loc ieri, la împlinirea a 165 de ani de la nașterea istoricului și profesorului Alexandru Ștefulescu. Muzeografii...

Asistenții medicali, de ziua lor. „Meserie grea, dar frumoasă. Cei doi ani de pandemie...

Lucrează de mai bine de patru decenii în Spitalul Județean și, la fel ca pentru majoritatea asistenților medicali, perioada celor doi ani de pandemie...

Simona Mărgăian cere judecătorilor ridicarea sechestrului asigurator de pe conturi! Așteaptă 80.000 de euro...

În luna noiembrie, Simona Mărgăian, inculpată într-un cunoscut dosar de înșelăciune cu un septuagenar italian, a fost implicată într-un accident rutier. Bolidul blondei a...

Detalii șocante în crima de la Licurici!

Informații cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei produse la sfârșitul săptămânii trecute la Licurici și în urma căreia autorul faptelor a decis să...

Un topor și un pistol, confiscate de la afaceristul ridicat de anchetatori chiar de...

Un topor a fost găsit, miercuri, în portbagajul mașinii marca Audi, aparținând afaceristului de etnie romă Bobi Cristian Căldăraru, din Târgu-Jiu. Asta, după ce...

Sindicatul Energia Rovinari s-a rupt din FNME: ,,Federația a ajuns să fie condusă de...

Sindicatul Energia Rovinari, o organizație cu peste 800 de membri, s-a dezafiliat, ieri, după ce în ultimii doi ani conducerea Federației Naționale Mine Energie...

Câți bani primește Gorjul pentru investiții în rețelele de gaz

Noi alocări de fonduri pentru județul Gorj prin programul național de investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de 161.352.028 lei, bani care vor fi folosiți...

Delegație a profesorilor din liceele tehnologice, la inspectorul școlar general pe problema comasării acestor...

Peste 60 de profesori, membri în Sindicatul Liber din Învățământ Târgu Jiu, sunt prezenți acum în curtea Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Dascălii sunt nemulțumiți...

Două crime și o sinucidere în Gorj!

Mediatizate extrem de târziu de către autoritățile abilitate ale statului român, două crime și o sinucidere au ieșit ieri la iveală, după ce procurorii...

Destituirea din funcția de director al DP Motru l-a îmbolnăvit subit pe Dan Matei!...

Liberalul Dan Matei a venit marți dimineață la serviciu ca și cum nu se întâmplase luni nimic, iar scaunul său era pe persoană fizică....

Deputat de Gorj: CEO trebuie să primească de la stat 535 de milioane de...

Complexul Energetic Oltenia trebuie să primească subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025 inclusiv, din care...

Spitalul Județean, premiat de Colegiul Medicilor

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit, din partea Colegiului Medicilor din România, o diplomă de recunoștință pentru contribuția și implicarea în gestionarea și...

Distracția de la munte i-a adus o condamnare

A venit să se distreze pe pârtiile de la Rânca, dar a plecat acasă cu un dosar penal. Un bărbat de 41 de ani,...

Două crime abominabile la Novaci și Licurici! Soție cu gâtul tăiat, soțul criminal s-a...

Două crime sângeroase s-au petrecut la finalul săptămânii trecute în județul Gorj. Una a avut loc la Novaci, făptașul fiind o persoană în vârstă....

Când începe Rabla pentru electrocasnice

Prima sesiune a programului Rabla pentru Electrocasnice începe pe 17 iunie, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna. „Vom avea în derulare un program pentru trei...

Federațiile din CEO cer să nu se renunțe la cărbune, până când nu vor...

Două dintre federațiile sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia solicită, printr-o adresă remisă Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, păstrarea în funcțiune a grupurilor pe...

Șefii de federații sindicale din CEO aduc observații Planului de Tranziție Justă și se...

Liderii federațiilor sindicale din CEO au ocolit ministerul lui Dan Vîlceanu cât timp acesta a condus investițiile și proiectele europene și vin acum, cu...

Mame la nici 15 ani

România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de naşteri în rândul mamelor cu vârste mai mici de...

Zile de sărbătoare la Novaci!

Sfârșitul acestei săptămâni aduce la Novaci petreceri și voie bună mai ales pentru crescătorii de oi de aici. Duminică va avea loc a 55-a...

Elicopterul SMURD, intervenții în Munții Parâng

Salvamontiștii din patru județe participă, în această săptămână, la o amplă acțiune de pregătire pentru salvarea cu suport aero. Acțiunea este realizată cu personalul...

Vacanța din februarie, decisă de părinți și elevi. Termen pentru ISJ Gorj

Vacanța elevilor din luna februarie va fi stabilită de fiecare inspectorat școlar în parte. Ministrul Educației a cerut inspectoratelor şcolare să decidă, prin consultare...

Matei, iar pe făraș! Noua AGA numită de CL Motru a revocat și CA-ul...

Noul Consiliu de Administrație al DP Motru va fi format, acum, din trei membri, anterior fiind cinci. De asemenea, cenzorii dispar din schemă iar...

Târgu Jiu: O mașină a luat foc în mers, lângă Lidl

Un autoturism a luat foc, în mers, pe strada Victoria din Târgu Jiu. În ajutorul șoferului au sărit salariații unei firme private aflate în...

Inginer de la Cariera Tismana, surprins cărând lucernă cu Dusterul unității miniere

Constantin Stoian, inginer în cadrul Carierei Tismana, a recidivat. Dacă anul trecut era cercetat pentru furt de lemne iar în februarie mai multi salariați...

Moment de reculegere la CEO

În fiecare an, la data de 28 aprilie, Organizaţia Internaţională a Muncii, International Labour Organization, sărbătorește Ziua Internaţională a Securităţii și Sănătăţii în Muncă...

Scandal în Primăria Târgu-Jiu cu candidații de la Primăria Dănești! Dosar penal!

Scandal cât casa vineri dimineața în sediul Registrului Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. O angajată de aici s-a trezit în birou cu primarul...

156 de proiecte depuse spre finanțare prin „Anghel Saligny”. Câți bani vin în Gorj

Ministerul Dezvoltării a anunțat cum se vor împărți banii din programul ,,Anghel Saligny” finanțat exclusiv din bani de la buget. Astfel, din cele 52,5...

Noi achiziții de stingătoare la CE Oltenia

Complexul Energetic Oltenia a alocat noi fonduri pentru cumpărarea de echipamente pentru stingerea incendiilor. Compania va achiziționa stingătoare și accesorii PSI pentru termocentrala din...

Liberalul Iovan, dat afară de CL din AGA DP Motru

În urma cu o lună de zile, actualul director în minerit Sorin Iovan, consilier local la Motru, a fost numit în AGA Direcției Publice...

2000 de lei, amenzi totale pentru scandalagiii din Piața Centrală

În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Targu Jiu au efectuat verificări, în vederea identificării persoanelor implicate în scandal. Astfel,...

IPJ Gorj: Dosar penal pentru primarul Paliță

"În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare", anunță Biroul de Presă al IPJ...

Târgul Ofertelor Educaționale, sâmbătă la Târgu Jiu

Sâmbătă, 14 mai 2022, între orele 12.00 - 18.00, în incinta Mall Shopping City Tg-Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, alături de Centrul Județean de...

Plângere pentru lovire și amenințare pentru primarul Paliță de la Dănești! A agresat o...

Mădălin Paliță, primarul de Dănești, a făcut-o lată. Și asta nu în primăria pe care o conduce ci în Primăria Târgu Jiu. Mai exact...

Angajările în minerit, la feminin: Director CEO, din Motru, ,,coafat” acum de clientela politică!

400 de persoane vor începe de luni munca la Complexul Energetic Oltenia din poziția de noi angajați ai companiei. În noul val de angajări...

Complexul Energetic Oltenia își plătește ,,groapa”: 1,3 miliarde de euro pentru restructurare

Valoarea planului de restructurare se ridică la 3,9 miliarde de euro, din care suma de 2,6 miliarde de euro este suportată de statul român,...

Face pușcărie pentru furtul unor băuturi scumpe

Un tânăr din județul Argeș a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a comis trei furturi într-un supermarket din Târgu Jiu....

Încă o instanță decide aplicarea legii protestatarilor CEO

Judecătorii de la Iași au decis aplicarea Legii197/2021, cea a protestatarilor din CE Oltenia, dând posibilitatea oamenilor care au lucrat în domeniu, în producție,...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Chiftele cu sos, rețeta bunicii reinterpretată

Lista de cumpăraturi pentru 4 porții: * 450 gr. de carne tocată amestecată (porc și vită) * 5 linguri de ulei * 4 căței de usturoi * 2...

Se adună electrocasnicele vechi din județ! Fără vouchere, dar cu premii!

Autoritățile din toate localitățile județului vor derula în următoarele două luni o amplă campanie de strângere a deșeurilor electrocasnice pentru a-I ajuta pe proprietari...

Douăzeci de candidați pe un post. Salarii de 5.000 de lei!

Este concurență mare pe cele două posturi de farmacist scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Nu mai puțin de 41 de candidați...

Sindicaliștii ,,Ambulanța”, la discuții cu ministrul Sănătății! Vicepreședintele Ianc, la întâlnirea cu Rafila

Reprezentanții Federației „ Nationale Sindicale AMBULANTA” au avut, joi, o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății, domnul prof. univ. dr. Alexandru Rafila. De la...

Primarul Romanescu invită, duminică, târgujienii în Poiana Narciselor

"Păstrăm tradiția și vă invităm duminică, 8 mai, la Sărbătoarea Narciselor! Ca de fiecare dată, Poiana Narciselor va fi în centrul atenției, comercianții vor...

Continuă deszăpezirea Transalpinei

Lucrătorii de la Drumurile Naționale continuă deszăpezirea sectorului de drum de pe Transalpina care este închis circulației pe timpul sezonului rece. Acesta este în...

Tichete de tombolă pentru electrocasnice vechi

Campania „Gorjul reciclează” a demarat pe 2 mai și va continua săptămâna viitoare după următorul program: luni, 9 mai - Schela și Bumbești-Jiu; marți...

Video: Bătaie între pirande, în Piața Centrală din Târgu Jiu

Două femei s-au luat la bătaie, în Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu, spre deliciul trecătorilor care s-au amuzat copios pe mărginea incidentului. Comerciantele ambulante...

Noi „emoții” penale în familia țărănistului Catrinoiu

Tribunalul Gorj ar urma să decidă azi dacă dispune sau nu începerea judecării pe fond a unuia din cele două dosare în care liderul...

Colegiul Medicilor din România îl absolvă de vină pe medicul șpăgar Neață, acuzat de...

Colegiul Medicilor din România s-a pronunțat în cazul Tomoială, femeia de 74 de ani din Târgu-Jiu care l-a acuzat pe chirurgul Gheorghe Neață de...

Primele decizii de angajare la CEO

În timp ce sute de tineri se îmbulzeau, în urmă cu câteva săptămâni, la sediile carierelor CEO să primească un loc de muncă, liderii...

Toni Greblă, prefect de București

Fostul senator PSD și prefect de Gorj, Toni Greblă, a fost numit miercuri în funcția de prefect al Capitalei. „Azi (n.r. miercuri) a fost aprobată...

Liderul Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, la protestele de la București

Membrii structurilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian au protestat ieri în faţa Guvernului, solicitând respectarea statului de drept şi a legilor adoptate de Parlament, precum...

Asistente medicale sancționate la salariu. Bătrân rănit cu o foarfecă

Două asistente medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost sancționate la salariu, după ce un bătrân a fost externat, luna trecută,...

Tehnici de resuscitare cardio-respiratorie, prezentate asistentelor SJU Târgu Jiu

Asistente medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au participat, astăzi, la o prezentare a tehnicilor de resuscitare cardio-respiratorie susținută de doctorul Claudiu...

Un nou serviciu la Edilitara Târgu-Jiu

În cadrul societății Edilitara Târgu-Jiu funcționează un serviciu de specialitate care oferă o serie de servicii foarte căutate, mai ales în rândul asociațiilor de...

Executorul judecătoresc Catrinoiu, trimis în judecată pentru comiterea a opt infracțiuni! Complicele lui s-a...

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova l-a trimis în judecată, în noiembrie anul trecut, pe executorul judecătoresc Cosmin Matei Catrinoiu pentru săvârșirea...

Document: Obștea Moșnenilor Colibășeni a achitat costuri exorbitante pentru avocați, notari și mediatori

Nu mai puțin de 251.500 de lei a plătit, în doar un an, Obștea Moșnenilor Colibășeni către avocați, mediatori și notari. Șocant este că...

PNL și PSD pun de-o privatizare mascată la Complexului Energetic Oltenia

Guvernul anunță cu surle și trâmbițe trecerea pe gaze a termocentralelor care funcționează încă pe cărbune și în paralel aplică un program draconic de...

Face pușcărie după ce a stropit doi polițiști cu benzină pentru a-i incendia!

Gorjeanul care în toamna anului trecut a stropit cu benzină doi polițiști pentru a le da ulterior foc nu a scăpat de pușcărie. Inițial...

Și-a amenințat tatăl cu moartea. Evacuat din casă pentru 6 luni

Un bărbat din comuna gorjeană Cătunele a fost scos din casă de propriul său tată. Timp de o jumătate de an, bărbatul va trebui...

Trei noi șosele ocolitoare în Gorj. Anunțul ministrului Transporturilor

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii din România a semnat, marţi, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, protocoalele de colaborare pentru trei variante ocolitoare importante pentru...

UMC Roșia-Peșteana, supravegheată video

Șefii Complexului Energetic Oltenia au decis să instaleze camere de supraveghere video la sediul UMC Roşia-Peşteana. Pentru serviciile de instalare a sistemelor de supraveghere video,...

Amendă de 30.000 lei la Turcinești

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat marți o verificare pe raza localității Turcinești, ca urmare a mai multor sesizări înregistrate cu privire la...

Polițistul Coară, de la SICE, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată! A sustras 11.000...

Cosmin-Constantin Coară, polițist în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj, suspendat în prezent din funcție, a fost trimis în...

Șeful de Sector al Secției Mecanică de la Cariera Roșiuța, acuzat că nu a...

Împărțirea claselor, înainte de Paște, a creat tensiuni la Cariera Roșiuța. Salariații se plâng că la Sectia Mecanică, seful de sector nu a vrut...

Consiliul Județean Gorj îi răspunde parlamentarului Radu Miruță: Gorjul va beneficia de sumele din...

Gorjul va beneficia de sumele puse la dispoziție prin Fondul de Tranziție Justă, a anunțat, ieri, Consiliul Județean Gorj, după ce parlamentarul Radu Miruță...

Orașul Tismana, supravegheat video

Un sistem modern de supraveghere video funcționează de luni, 2 mai, în orașul Tismana. Șaisprezece camere de supraveghere și două camere de citire numere mașini...

Șoferiță condamnată pentru conducere fără permis

O tânără din Gorj a fost condamnată la un an de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis. Șoferița de ocazie a fost oprită...

O nouă secție reabilitată la Spitalul Județean

Secția Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost reabilitată și modernizată. Lucrările s-au finalizat de curând. Lucrările au fost efectuate în baza contractului...

Cosmin Popescu: Modernizarea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu continuă

"Cu toate dificultățile cauzate de criza sanitară, sunt mulțumit că am reușit modernizarea secțiilor de Neonatologie, Gastroenterologie, Medicină internă I din cadrul Spitalului Județean...

Primarul de Bustuchin a distrus două capete de pod, cu Dusterul primăriei! Edilului Ciocea...

Accident, miercuri seara pe raza comunei Bustuchin, după ce Dusterul primăriei, la volanul căruia se afla chiar primarul Ion Ciocea, a intrat frontal în...

Cere ca județul Gorj să fie declarat Zonă Economică Europeană cu Regim Special

* 1,5 milioane de români împinse spre sărăcie Un parlamentar de Gorj acuză șefii județului că au realizat un Plan Teritorial de Tranziție Justă (PTTJ)...

Burlan: Început de an favorabil pentru CEO! Ce se întâmplă cu angajările!

Guvernul României a aprobat, joi, 28 aprilie a.c., bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Complexul Energetic Oltenia. Potrivit documentului, compania energetică...

Se fac pregătiri pentru redeschiderea Băilor Săcelu

Complexul Energetic Oltenia se pregătește pentru redeschiderea stațiunii de la Săcelu. Compania a alocat peste 54.000 de lei pentru amenajarea zonei de agrement pentru...

Concurs pentru 9 șefi de secție din Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea a nouă posturi de medic șef secții și laboratoare. Este vorba de secțiile Neonatologie,...